Fostul sprinter american Mel Patton, dublu campion olimpic în 1948, a decedat la vârsta de 89 de ani, a anunţat Universitatea Californiei de Sud (USC).
Patton, care a studiat la USC, a câştigat la Jocurile Olimpice de la Londra din 1948 probele de 200 de metri şi ştafetă 4×100 de metri cu echipa Statelor Unite.
De asemenea, Patton a fost deţinător al recordurilor mondiale la 100 şi 200 de yarzi. El era considerat cel mai rapid om din lume, în anii ’40.














