După meciul încheiat cu remiză în deplasare (scor 30-30), echipa feminină de handbal CSM Ploieşti a disputat, joi seară şi vineri dimineaţă, în Sala „Olimpia”, încă două meciuri de verificare în compania formaţiei Dunărea Brăila. Gruparea ploieşteană a stabilit programul acestor partide asemănător cu acela din playout, în care se va juca după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”.
De menţionat că formaţia prahoveană a evoluat într-un efectiv redus, având în vedere faptul că Mădălina Zamfirescu şi Andreea Chiricuţă sunt plecate cu lotul naţional de tineret la preliminariile pentru Campionatul Mondial, iar Alexandra Iovănescu este accidentată.
Totodată, şi de la Dunărea Brăila a lipsit una dintre jucătoarele de bază, anume Gabriela Perianu, şi ea convocată în reprezentativa tricoloră de tineret.
Elevele antrenorului Dumitru Muşi au pierdut ambele partide disputate la Ploieşti, în meciul de joi scorul fiind 27-24 (12-12) pentru formaţia brăileană, pregătită de tehniciana Alexandrina Soare.
În confruntarea de ieri, tot gruparea vizitatoare, care a încheiat sezonul regulat din Liga Naţională pe locul patru, s-a aflat în frunte pentru aproape întreaga partidă, la pauză conducând cu scorul de 15-11.
CSM Ploieşti a reuşit să revină, în partea secundă, în cinci minute marcând de cinci ori la rând, egalând situaţia, scor 18-18 (min. 39). Şapte minute mai târziu, handbalistele ploieştene au preluat chiar şi conducerea, pentru prima dată, scor 22-21. Însă, accidentarea Dacianei Curtean, care a vizionat de pe bancă sfârşitul meciului, a readus haosul în atacul gazdelor, iar Dunărea Brăila a profitat, revenind în frunte şi reuşind să se menţină la conducere până la final, câştigând partida la limită, cu scorul de 29-28.
De remarcat că Ionela Dinu a suplinit-o bine în atac pe Iovănescu, aceasta fiind chiar principala marcatoare a ploieştencelor în partida de ieri. Însă, o problemă îngrijorătoare pentru CSM este faptul că echipa se blochează în multe momente, în ofensivă, atunci când Curtean nu este pe teren, Bidaşcu şi Georgescu, folosite cu precădere de tehnicianul Dumitru Muşi, nefiind în măsură să-şi asume rolul de coordonator de joc.
În meciul de ieri, CSM Ploieşti a evoluat în următoarea formulă: Alina Ifrim, Andreea Polocoşer, Gabriela Cristescu – Ionela Dinu 8 goluri, Ramona Ştefan 5, Mirela Roman 5, Ramona Anghelina 3, Oana Bidaşcu 2, Adriana Vasilescu 2, Daciana Curtean 1, Cătălina Preda 1, Ioana Georgescu 1, Laura Zafiriadis.
Săptămâna viitoare, gruparea ploieşteană se va deplasa la Târgovişte, unde, de miercuri, va începe Cupa României, în primul tur urmând să întâlnească formaţia divizionară Mureşul Târgu Mureş.
Petre APOSTOL