Casca purtată de Michael Schumacher în timpul accidentului din decembrie 2013 şi camera video ce îi era ataşată au fost înapoiate familiei fostului pilot de Formula 1, după ce au fost supuse unor expertize în cadrul anchetei cu privire la gravul incident din staţiunea franceză Meribel. Schiurile pe care le-a folosit Schumacher au fost înapoiate magazinului de la care fuseseră închiriate. Camera le-a permis anchetatorilor să observe desfăşurarea exactă a accidentului, datorită imaginilor înregistrate. Casca şi schiurile au fost trimise după accident la laboratorul Şcolii naţionale de schi şi alpinism. În februarie, ancheta a fost clasată fără urmări. La sfârşitul săptămânii trecute, purtătorul de cuvânt al lui Schumacher, Sabine Kehm, a declarat că fostul pilot, spitalizat de trei luni şi jumătate după un grav accident de schi, face „mici progrese” care sunt încurajatoare. „Sunt mici progrese care evident ne bucură foarte mult şi ne dau mult curaj. După cum am mai spus, sunt momente în care dă semne de luciditate şi de trezire, ceea ce este o veste bună”, a afirmat Kehm. Michael Schumacher, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie 2013, în staţiunea franceză Meribel. Germanul, aflat în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble, a fost operat până acum de două ori la cap.