Jucătoarele de la FC Brazi au disputat ieri de dimineaţă ultimul joc din cadrul sezonului regulat, în deplasare cu CS Navobi Iaşi. Partida s-a disputat pe un teren sintetic din municipiul moldav şi a fost câştigată de fetele pregătite de Nina Anca şi Nicu Lazăr, cu scorul de 6-0. Golurile formaţiei prahovene au fost marcate de Nicoleta Bărbos (2), Mihaela Radu (2, unul din penalti) şi Mihaela Neacşu (2). Cu acest rezultat, gruparea prahoveană a încheiat sezonul regulat pe poziţia a 6-a a clasamentului, cu 14 puncte acumulate.
În meciul de la Iaşi, formaţia prahoveană a avut următoarea componenţă: Mihaela Copelea (75 Mihaela Stoica) – Corina Tatu (70 Ioana Sora), Nina Anca (în foto, dreapta), Lidia Moacă, Sandra Oprica – Mihaela Merlan, Ana Moraru (46 Linda Cergan), Nicoleta Bărbos, Mihaela Neacşu – Cristiana Balanciuc (89 Georgiana Huţu), Mihaela Radu (85 Anda Ştefănescu).
Trebuie spus şi faptul că jocul cu formaţia din Iaşi a fost arbitrat de cavalerul fluierului din Liga I, Emil Voicu, din Bacău, fiind o premieră pentru acesta. Următoarea partidă a formaţiei FC Brazi este programată pe 27 aprilie, în meciul de debut din play-out urmând să întâlnească tot gruparea moldoveană, dar pe propriul teren.
Cristi DAMIAN














