
CSO Plopeni-AFC Brebu 1-1 (0-1)
Stadion Gheorghe Şilaev. Spectatori: circa 100 . Marcatori: Tătaru (79)/Toader (23, din penalty)
CSO Plopeni: V. Costache – M. Tătaru, Căpraru (62 Codreanu) , Lungu , L. Radu –Ştirbu, Zamfir, Trică , A. Radu – L. Iordache (70 I. Costache) – R Huza (cpt) . Antrenor Bogdan Plachta
AFC Brebu: A. Niţă – Georgescu, Dragomir, Militaru, Durbac – A. Burchi (76 Rada), Toader, Marcu (cpt), Dorişor (90+3 Grigoraş) – B. Dumitru, Prodan. Antrenor Robert Săvulescu
Avertismente: Căpraru (22), Zamfir (51), Codreanu (75) / Marcu (48), Prodan (61,82),Toader (85).
Cartonaşe roşii: Prodan (82)
Arbitri: Laurenţiu Piciu – Valentin Dumitru, Andrei Sotir (toţi din Ploieşti). Observator: Decu Crângaşu (Ploieşti)
Jucătorul meciului: Antonio Niţă (AFC Brebu)
În lipsa atacanţilor Puiuleţ şi C Vlad, eliminaţi etapa trecută la Păuleşti, CSO Plopeni a avut viaţă grea contra echipei din Brebu – una serios întărită în pauza de iarnă. Oaspeţii au avut un plus de superioritate în prima repriză, totuşi slabă ca angajament, iar gazdele au preluat după “recreaţie” frâiele partidei, fără a mai reuşi să întoarcă scorul. În minutul 13, la o neînţelegere între Lungu şi Costache, oaspeţii puteau deschide scorul, lucru ce s-a şi produs, până la urmă, în minutul 23, când asistentul de lot naţional Vali Dumitru a semnalizat jucarea mingei cu mâna de către Căpraru în suprafaţa de pedeapsă , Toader înscriind cu siguranţă de la punctual cu var. În repriză a doua am asistat la o dominare cvasi-totală a gazdelor, concretizată în minutul 79 când din lovitura liberă de pe dreapta – executată de L. Radu în careul oaspeţilor – Codreanu a prelungit cu capul la Tătaru, iar acesta a înscris în poarta lui Niţă. După eliminarea lui Prodan, Niţă a devenit “eroul” oaspeţilor, în minutul 88, când a scos uluitor şuturile consecutive de la 10 metri,ale lui Tătaru şi Codreanu, egalul fiind unul just, până la urmă.
Marcel MARIN















