La finalul săptămânii trecute, la Cluj-Napoca, s-a desfăşurat cea de-a doua etapă din actuala stagiune a Campionatului Naţional de fotbal-tenis. După runda de la Ploieşti, formaţia locală CSU se afla pe primul loc al clasamentului, dar la încheierea rundei din urbea din Ardeal, prahovenii se clasează pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere.
La Cluj, sportivii pregătiţi de antrenorul-jucător Cristian Perianu au obţinut un loc secund în proba de simplu, la dublu s-au situat pe poziţia a IV-a, în timp ce la triplu au fost nevoiţi să se mulţumească şi cu medaliile de bronz. Echipele care s-au impus la turneul de la Cluj au fost Pro Activ Târgovişte (simplu şi dublu) şi localnicii de la Nord Vest Cluj (triplu). Delegaţia prahoveană a avut aceeaşi componenţă ca în prima etapă, şi anume antrenorul-jucător Cristian Perianu, Cristian Eparu, Adrian Şeler, Mihai Florea, Rareş Florea şi Gabriel Florea. Aşa cum afirmam anterior, ”studenţii” ploieşteni se clasează pe locul secund în clasamentul general, fiind depăşiţi doar de dâmboviţenii de la Pro Activ Târgovişte. Pe ultimul loc al podiumului de premiere se clasează Nord-Vest Cluj-Napoca, în timp ce campioana ultimelor ediţii se situează pe ultimul loc!
Următoarea etapă din Campionatul Naţional este programată luna viitoare la Ploieşti, mai exact pe 12 aprilie. Iată clasamentul după ultima rundă disputată:
1. Pro Activ Târgovişte 44
2. CSU Ploieşti 40
3. Nord-Vest Cluj-Napoca 37
4. Chimia Rm. Vâlcea 33
5. Cobra Topaz Bucureşti 13
6. Victory Cluj-Napoca 13
Cristi DAMIAN














