Distracţie şi bună dispoziţie. Asta a adus în prim plan campania “Aleargă de ziua ta!”, organizată de scrimera Ana-Maria Brânză cu sprijinul campioanei CSU Asesoft. La Sala Olimpia, vedetele şi-au dat întâlnire pe parchet într-un inedit meci de baschet, gustat din plin de cei aproximativ 1.000 de spectatori prezenţi în tribune. Cătălin Burlacu, Levente Szijarto, Adrian Guţoaia şi Vlad Negoiţescu au evoluat alături de sărbătorita Oana Stoica, dar şi de Ana-Maria Brânză, Alexandru Dedu, Corina Ungureanu, Leonard Doroftei, Mirela Dulgheru, Cezar Ouatu şi Andi Vasluianu, spectacolul fiind la el acasă pe parcursul celor 20 de minute propuse de organizatori.
“Mă bucur că această campanie iniţiată de mine pe facebook a ajuns şi la Ploieşti, un oraş cu rezultate deosebite în sporturile de echipă. Am fost sprijinită în acest demers de baschetbaliştii de la CSU Asesoft, care s-au implicat activ în organizarea evenimentului. Am reuşit să-i facem un frumos cadou Oanei Stoica, de ziua ei, şi, desigur, am susţinut cauza sa umanitară printr-un spectacol în toată regula”, a declarat scrimera Ana-Maria Brânză.
Burlacu, în rolul profesorului
Căpitanul Asesoftului, Cătălin Burlacu, şi-a luat în serios rolul pe teren, reuşind câteva dunk-uri în forţă care au smuls aplauze la scenă deschisă. Decarul ploieştenilor a încercat să-şi pună în valoare şi coechipierii, care s-au descurcat însă mai greu în faţa panoului. “Sunt entuziasmat întrucât am putut evolua, chiar şi doar pentru câteva momente, alături de alţi campioni care au scris istorie pentru sportul românesc în ultimii 15 ani. Alexandru Dedu, Corina Ungureanu, Ana-Maria Brânză sau Leonard Doroftei sunt modele de urmat pentru tânăra generaţie, care, astăzi, s-au implicat activ în organizarea acestui eveniment caritabil”, a punctat Burlacu.
Doroftei s-a lăsat păgubaş
Fostul campion mondial, Leonard Doroftei, actualmente preşedinte al Federaţiei Române de Box, a acceptat invitaţia organizatorilor de a juca baschet, alături de ceilalţi invitaţi de gală ai campaniei. După câteva tentative ratate de a arunca la coş, Doroftei a cerut schimbare, retrăgându-se pe bancă, pentru a acorda autografe celor mai mici dintre fani. “A fost pentru prima dată când am jucat baschet şi mingea nu prea m-a ascultat. Tocmai de aceea am preferat să le las locul celor care într-adevăr se pricep şi fac performanţă în acest sport”, a precizat, zâmbind, “Moşu’ ”.
Surprize pentru public
Încălzirea a fost întreţinută, printr-un program de aerobic, de antrenorii de la Moving Express, noul partener al campionilor, aceştia fiind acompaniaţi de peste 50 de copii de la grupele de juniori ale clubului ploieştean, dar şi de mini-majorete. Clinica First Dent a ţinut să fie, la rându-i, prezentă în cadrul acestui eveniment, oferind un pachet gratuit în valoare de 300 de euro micuţei Maria Laurenţia Petre, fetiţa bolnavă de autism, precum şi o consultaţie sărbătoritei Oana Stoica. Spectatorii au avut şi ei un rol important, cei aproximativ 3.200 de lei strânşi prin donaţii urmând să fie direcţionaţi către susţinerea cauzei umanitare.
Foto: Daniel Gritu;
Bogdan CHITIC














