Gimnastica ritmică de la CSM Ploieşti s-a făcut remarcată încă o dată la nivel internaţional, secţia coordonată de Liliana Băescu, având-o ca antrenoare pe Simona Puiu, demonstrându-şi valoarea la MTK Cup International Junior Tournament. Competiţia internaţională de junioare şi prejunioare a avut loc în perioada 13-16 martie, în sala Fonix Arena, din Debrecen (Ungaria).
Au fost prezente 54 de gimnaste din 18 ţări de pe trei continente, printre ele regăsindu-se şi România. La concursul de prejunioare, Naţionala tricoloră a fost reprezentată de gimnasta de la CSM Ploieşti, Denisa Stoian (foto 1, stânga), şi de sportiva clubului Olimpia Bucureşti – Denisa Mailat (foto 1 dreapta). Cele două concurente au adus România pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câştigând medaliile de aur în competiţia pe echipe, cu un total de 79,717 puncte depăşind cu 8,334 puncte pe următoarea clasată, reprezentativa ţării gazdă, Ungaria.
De asemenea, Denisa Stoian a mai obţinut două medalii de bronz, pentru exerciţiul fără obiect (12,700 puncte) şi la coardă (13,033 puncte), în vreme ce la exerciţiul cu mingea s-a clasat pe locul al patrulea (12,350 p).
Denisa Mailat a obţinut medaliile de aur pentru exerciţiul fără obiect (13,433 puncte), la coardă (13,517 puncte) şi la cerc (13,800 puncte), la care s-a mai adăugat bronz pentru exerciţiul cu mingea (13,233 puncte).
Echipa de junioare a României s-a clasat pe locul 4 din 17 echipe, cu 85,867 puncte, un rezultat meritoriu pentru tânăra formaţie compusă din Ana-Luiza Filiorianu, Alice David (amândouă de la CS Olimpia Bucureşti), Ştefana Popa şi Andreea Verdeş (amândouă de la CS Anghel Saligny Iaşi). În finalele pe obiecte Ana-Luiza Filiorianu a obţinut o medalie de argint la cerc şi una de bronz la minge, iar Ştefana Popa s-a clasat a opta la panglică.
De menţionat că gruparea ploieşteană a avut o reprezentantă în lotul naţional şi la categoria junioare, Cesima Nechifor (foto 2), care, însă, a participat în afara concursului, pentru ea fiind o bună oportunitate de a lua contactul cu atmosfera de la o competiţie de asemenea importanţă.
Coordonatoarea secţiei de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti, Liliana Băescu, a dorit să adreseze mulţumiri speciale forului naţional de profil, condus de preşedintele Irina Deleanu, şi antrenoarei echipei naţionale, Maria Gîrbă.
Petre APOSTOL