Sistemul competiţional din acest sezon, la Ligile 2 şi 3, un pic “ilogic”, face ca anumite meciuri din prima parte a campionatului să nu conteze în faza a doua, a play-off-ului! Nu este cazul celor două partide pe care le au de susţinut jucătorii echipelor prahovene Fortuna Poiana Câmpina şi CSM Câmpina, care în această etapă speră să acumuleze puncte care se vor aduna la “zestrea” pentru play-off, unde cele două grupări prahovene nu au chiar cele mai fericite poziţii, în acest moment.
Fortuna Poiana Câmpina – FC Zagon
La Buftea, pe terenul de la Centrul FRF, Fortuna Poiana Câmpina primeşte vizita unei grupări care “face cărţile” în acest eşalon, FC Zagon. Echipa care a fost “sperietoare” în prima parte a campionatului şi-a vândut cei mai buni jucători, unul dintre golgheteri, Mircescu, ajungând chiar la Fortuna, în timp ce Mitra a ajuns la SCM Piteşti , fiind clar că jucătorii din Covasna nu mai emit pretenţii. În schimb, echipa pregătită de Florin Stăncioiu a plecat perfect în 2014, aşa cum îşi propusese, cu două victorii consecutive, care se vor continuate, obiectivul pentru “mini-retur” fiind clar: niciun meci pierdut, niciun “accident” neprevăzut şi recuperarea punctelor necesare promovării în duelurile directe de la Chindia Târgovişte şi SCM Argeşul. În tur, Zagonul s-a impus cu 1-0, chiar prin golul marcat de Mircescu, actualul jucător al Fortunei, în ultimele secunde ale partidei, rezultat care a dus la despărţirea de antrenorul Laurenţiu Diniţă, dar, acum, datele problemei vor fi cu totul altele, formaţia prahoveană fiind mare favorită, mai ales că antrenorul Florin Stăncioiu (neînvins de când a preluat Fortuna) are la dispoziţie tot lotul valid.
Atletic Bradu – CSM Câmpina
După debutul nefast pe teren propriu, cu Chindia, în care jocul echipei CSM Câmpina nu a mers, pentru Daniel Chiriţă şi elevii săi, meciul de la Bradu oferă şansa reabilitării. CSM-ul se va întoarce pe o suprafaţă de joc sintetică, similară cu cea din pregătiri, unde echipa prahoveană s-a simţit foarte bine.
Teoretic, echipa argeşeană, una foarte apropiată de SCM Piteşti – geografic şi nu numai – mai poate pierde ultimul loc spre play-off, practic, acest lucru este puţin probabil să se întâmple, astfel că va fi un meci care aduce puncte “duble”. CSM-ul are tot lotul valid, cu o singură excepţie, Puchea – devenit incert din cauza unei răceli – astfel că nu se ştie dacă va putea fi titular. De menţionat că a treia grupare prahoveană, Conpet Ploieşti, are şanse mari să ajungă pe locul 7, după această etapă, echipa lui Florin Pârvu urmând să ia trei puncte “la masa verde”, după retragerea celor de la Civitas Făgăraş. Conpet va ajunge la 21 de puncte şi are nevoie de un succes al CSM-ului la Bradu pentru a mai “face calcule” pentru play-off!
Marian DIMA