Gruparea prahoveană din Liga a III-a, Fortuna Poiana Câmpina, ar fi trebuit să fie cea mai grăbită echipă din 2014, reunirea formaţiei fiind programată luni, 6 ianuarie! Numai că, după o analiză a programului, s-a considerat că primul antrenament ar fi fost mult prea timpuriu, ţinând cont de momentul începerii meciurilor oficiale, astfel că s-a luat decizia ca reunirea să fie amânată cu cel puţin o săptămână. Astfel, Fortuna se va “strânge” pe data de 13 sau 15 ianuarie, până atunci urmând să fie stabilită şi componenţa băncii tehnice.
Se vor antrena la Brazi

Pentru că arena din Poiana Câmpina va deveni “şantier”, aici urmând să se amenajeze o nouă suprafaţă de joc, cu încălzire subterană şi sistem de udare modern, Fortuna se va pregăti pe stadionul “Chimia”, din Brazi, acolo unde a mai jucat acum un an. După perioada de pregătire, se va decide şi locul de disputare a meciurilor oficiale, până în aprilie, când se speră în revenirea la Câmpina, nefiind exclus ca echipa finanţată de Radu Călin să revină pentru o scurtă perioadă pe stadionul “Astra”.
Revenirea Fortunei la Brazi va “muta”, foarte probabil, şi activitatea echipei “satelit” – Fortuna 2 Intersport, gruparea din Liga A Prahova susţinută de Adrian Modrişan urmând să evolueze pe stadinul “Teleajen”.
Merg în Antalya

Ca şi în ultimii doi ani, Fortuna va merge într-un turneu de pregătire centralizată şi jocuri amicale în Turcia. Prahovenii vor fi găzduiţi de acelaşi complex sportiv – Mardan Sport, unde au stat şi anul trecut. Plecarea în acest stagiu centralizat este programată în perioada 26-28 ianuarie.
Marian DIMA