Cupa României/ Rapid – Petrolul, astăzi, ora 20.30

Din postura de câştigătoare a Cupei României şi de echipă aflată pe podium în Liga I, Petrolul nu poate pleca decât cu statutul de „mare favorită” într-un duel cu o grupare de eşalon secund, fie ea şi fruntaşă. Şi totuşi, Rapid – Petrolul reprezintă un derbi al competiţiei, un meci de tradiţie al fotbalului românesc, un duel aşteptat cu sufletul la gură de suporterii celor două echipe, deloc puţini, indiferent de actualele poziţii în ierarhia fotbalului românesc.
După calificarea, deloc facilă, din „şaisprezecimi”, cu Universitatea Craiova, Petrolul are parte de un nou meci „încins”, în Giuleşti, antrenorul Cosmin Contra atenţionând asupra acestei întâlniri, din „optimile” Cupei României. „În primul rând că eu nu subestimez niciun adversar, indiferent de eşalonul de unde vine, iar pe echipa Rapid cu atât mai puţin. Ne aşteaptă un meci foarte greu, într-un derbi de tradiţie, care se va desfăşura într-o atmosferă de presiune, pe care eu o consider plăcută pentru orice fotbalist. Atunci trebuie să te simţi bine, să dai totul, când tribunele sunt pline. Rapid este o echipă bună, care ştie ce joacă, fotbaliştii sunt aşezaţi bine în teren, au agresivitate. Şi în linia ofensivă sunt mulţi fotbalişti cu valoare – Pancu, Doman, Ioniţă, Ciolacu”, spune Contra.

Bornescu revine sub Podul Grant

Pentru meciul de astăzi, galben-albaştrii au plecat de ieri din Ploieşti după un antrenament la Buftea, urmând să se cazeze în Capitală. Contra a deplasat un lot de 19 jucători – „toţi care îi am valizi”, din care va alege astăzi primul unsprezece. Unul din care nu va lipsi Bornescu, Cosmin confirmând că va miza, ca şi la Craiova, în partidele din Cupă, pe rezerva lui Pecanha din campionat. „Este un portar valoros, Cupa va fi a lui, cum se spune. În plus, voi încerca să mai menajez unu-doi jucători dintre cei care au bifat minute foarte multe şi au nevoie de o pauză, urmând să le dau încredere celor care mi-au arătat la antrenament că vor să joace. Cred că îl voi folosi pe Hoban, de această dată, mijlocaş central, aşa cum evoluează la Naţională, urmând să reintre Benga” – a spus Contra, principalul vizat pentru „odihnă” fiind Texeira.
Contra a anunţat şi „ţintele” pentru campania de achiziţii din iarnă, când doreşte „un atacant, pe care deja îl monitorizăm, şi un fundaş central”.

Se operează şi Beţa

De-abia venit şi „debutat” la Petrolul, fundaşul Dean Beţa iese din „circuit” pentru o perioadă, acesta urmând să se opereze, chiar astăzi, la Bucureşti! Beţa se va opera la meniscul intern al genunchiului stâng, intervenţia urmând să fie efectuată de doctorul Filipescu, astfel că el nu va face parte din programul echipei în săptămânile
viitoare. „Avem probleme numerice, suntem doar 19 jucători valizi, eu sper doar ca să nu mai avem parte de astfel de evenimente şi, desigur, în perioada de pauză, să-i recuperăm pe Hamza şi Enza Yamissi” – spune antrenorul Cosmin Contra.

Slobozia şi apoi Hellas Verona

După partida de campionat, de luni, cu ACS Timişoara, ultima înaintea „întreruperii” cerută de Victor Piţurcă pentru meciurile Naţionalei (barajul cu Grecia), Petrolul şi-a stabilit două partide amicale, prima dintre ele pe 9 noiembrie, la Ploieşti, cu divizionara secundă Unirea Slobozia. Apoi, pe 14 noiembrie, galben-albaştrii se vor deplasa în Italia, pentru meciul amical cu Hellas Verona, grupare din Serie A.
Antrenorul Cosmin Contra a comentat decizia de întrerupere a campionatului, spunând: „Avantajul a fost acela că jucătorii nu pot acuza, încă, oboseala. Au fost perioade bune în care nu s-a jucat, dar, fotbalistic, mie nu mi se pare normală o asemenea pauză. Oricum, dacă se califică Naţionala la Mondialul din Brazilia, totul este foarte bine, toate sacrificiile au meritat”– spune „Guriţă”.
Marian DIMA