Asociaţia non-profit “Sport La Orice Vârstă”, în parteneriat cu Primăria Buşteni, organizează mâine, 11 august 2013, începând cu ora 9.00, prima cursă de alergare montană verticală de pe Valea Prahovei. Evenimentul sportiv ce va avea loc la Buşteni îşi propune stabilirea unui record naţional pe distanţa cuprinsă între Telecabina Buşteni şi Babele, adică pe un traseu legendar îndrăgit de iubitorii muntelui – Jepii Mici. Deja, cei mai cunoscuţi sportivi români şi-au anunţat prezenţa la cursa de alergare verticală pe o distanţă de 5 km, cu 1300 m diferenţă de nivel, printre ei fiind Ionuţ Zinca, Viorel Palici, Paul Constantin Pepene sau Ionela Dragomir.
Aşadar, startul va fi dat de la Telecabina Buşteni, de către domnul Emanoil Savin, primarul staţiunii mai sus amintite şi, totodată, iniţiatorul şi susţinătorul evenimentului.

Cristi DAMIAN