Astăzi şi mâine va avea loc Cupa Municipiului Reghin la ciclism pentru seniori şi juniori, competiţie ajunsă la ediţia a doua. La startul întrecerii se vor alinia şi sportivi de la CS Petrolul Ploieşti, antrenaţi de Constantin Ciocan.
La seniori vor participa Gabriel Ţintea, Daniel Crista, Lucian Oprea, Valentin Pleşea şi Ştefan Buzaş, în vreme ce la juniori clubul ploieştean îi va arunca în luptă pe Alexandru Poenaru, Andrei Ganea, Cristian Badea şi Vladimir Coman.
De menţionat că această cupă reprezintă a doua cursă care contează pentru alcătuirea lotului naţional de juniori, ierarhie în care pe primul loc se află ploieşteanul Alexandru Poenaru (în foto), după rezultatele înregistrate la Cupa Federaţiei pentru juniori.
Competiţia programează trei etape, prima fiind de fond, urmând să înceapă astăzi de la ora 10.00, pe distanţa de 110 km. După amiază, de la ora 17.30, va avea loc proba de contratimp individual, iar mâine, de la ora 11.00, se va desfăşura o probă de circuit, pe distanţa de 60 km.
Premiile totale vor fi în jur de 5000 de lei, fiind premiaţi primii trei clasaţi din fiecare etapă, precum şi primii trei clasaţi în ierarhia generală a seniori, a juniorilor, şi de la categoriile sprinterilor şi căţărătorilor.
Petre APOSTOL