Cotidianul „Maisfutebol” din Portugalia a publicat ieri, in editia sa online, viitoarea destinatie a fundasului astrist Bruno Miguel – Academica Coimbra. Chiar daca se afla la antrenamentele gruparii conduse acum de conationalul sau, Antonio Conceicao, fostul capitan al echipei Uniao Leiria se pregateste sa-si incheie prima sa aventura in strainatate, la Ploiesti, unde a marcat doua goluri «de sase puncte», dar si un autogol, la Brasov, care i-a adus «executarea», cum se spune. Bruno Miguel ar fi trebuit sa primeasca o suma importanta, in ianuarie – 50.000 de euro – drept “optiune” din partea clubului ploiestean, pentru continuarea contractului, lucru care, foarte probabil, nu se va intampla, jucatorul cautandu-si, deja, angajament nou, Academica fiind o varianta perfecta pentru el, gruparea lusitana aflandu-se pe locul 6 in ierarhia la zi, din Portugalia.

Vadrariu nu e… Viitorul

Fotbalist adus pe o suma consistenta (minimum 50.000 de euro platiti celor de la Jiul Petrosani), Daniel Vadrariu nu si-a mai gasit locul in echipa ploiesteana, dupa un debut excelent avut. Jucatorul care a marcat de doua ori pe „Dinamo”, in acel fabulos 3-3, a fost apoi imprumutat la Ceahlaul, cu care a promovat, si „redistribuit” la Astra 2, unde ajunsese… fundas stanga. Acum, pentru Vadrariu exista un interes al celor de la Viitorul Constanta, club aflat in relatii foarte bune cu oficiali ai Astrei, nefiind exclus ca transferul sa se concretizeze chiar saptamana aceasta.
Marian DIMA