Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Aurelian în cetatea Iconiei, din Eparhia Licaoniei. Fiind adus înaintea judecăţii şi mărturisind cu îndrăzneală că Hristos este Dumnezeu, a fost bătut de patru slujitori şi cu foc ars. Dar, după sfârşitul împăratului Aurelian (270-276), s-a dus în pustiu, unde a căzut între tâlhari, de care a scăpat într-acest chip: venind un şarpe şi intrând în vasul în care ţineau tâlharii vin, şi-a vărsat otrava în vin, din care bând ei, toţi au murit. Iar sfântul, transformând peştera în biserică şi adunând mulţime de călugări, a făcut mănăstire, scoţând dintr-o piatră uscată izvor de apă şi arătându-se lecuitor de orice boală; iar la adânci bătrâneţi a adormit întru Domnul.
