Sfântul Nifon s-a născut în ţinutul Peloponez din sudul Greciei, în perioada 1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. Este tuns în călugărie de vestitul pustinc Antonie, moment în care primeşte numele Nifon. În anul 1483 este chemat la slujirea arhierească, în scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar după numai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului în locul lui Simeon, trecut la cele veşnice. Sultanul Baiazid al II-lea l-a îndepărtat din scaun în anul 1488. Sfântul Nifon s-a retras la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte, apoi la Mănăstirea Dionisiu, unde îşi va da duhul pe 11 august 1508. Când Neagoe Basarab ajunge domnitor, aduce moaştele Sfântului Nifon în Ţara Românească la Mănăstirea Dionisiu. Monahii acestei mănăstiri în semn de mulţumire, i-au dăruit lui Neagoe Basarab capul şi mâna dreaptă a Sfântului Nifon. Moaştele au fost depuse în Mănăstirea Curtea de Argeş, iar în anul 1949 au fost mutate în Biserica „Sf. Dumitru“, Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se află şi în prezent. Sfântul Nifon este primul sfânt canonizat pe pământ românesc.