Administratorii blocurilor din Ploiesti se confrunta tot mai des cu persoane care acumuleaza restante la plata intretinerii din cauza faptului ca au avut salariile diminuate, sunt someri ori, pur si simplu, nu mai fac fata cheltuielilor. “Acum avem mai multe persoane care nu au venit sa isi achite datoriile catre furnizori, desi valoarea facturilor in aceasta perioada nu este mare. Multi dintre ei sunt locatari care isi plateau la termen facturile, motiv pentru care suntem de parere ca nu sunt rau-voitori, ci doar ca nu au bani. Cu toate acestea, insa, trebuie sa isi plateasca facturile pentru ca si noi, la randul nostru, trebuie sa le achitam pe cele emise de furnizori. In acest context, vrem sa punem afise la intrarile in scarile de bloc, prin intermediul carora sa-i rugam pe restantieri sa-si achite obligatiile", ne-a precizat administratorul unei asociatii de bloc ploiestene.
Administratorii de bloc cu care am stat de vorba se tem de perioada de iarna, cand facturile la intretinere vor fi mult mai mari, iar locatarii mult mai saraci fata de aceeasi perioada a anului trecut. Ca saracia a crescut numarul restantierilor la plata intretinerii ne-au confirmat si ploiestenii. “Nu am mai platit intretinerea de doua luni pentru ca am trei copii pe care ii cresc singur din cauza ca sotia mea ne-a parasit. Cheltuielile cu mancarea si rata la banca sunt, in aceasta situatie, destul de mari. In plus, acum se apropie noul an scolar, trebuie sa le cumpar si rechizite, insa nu stiu cu ce bani. Lucrez in sistemul bugetar si luna trecuta am avut salariul diminuat, asa ca, de acum incolo, nu stiu cum ma voi descurca. Cea mai buna solutie pe care am gasit-o este sa vand apartamentul si sa imi iau o casuta undeva la tara ca sa nu mai platesc intretinere. Altfel nu stiu cum o sa imi rezolv problemele financiare", ne-a precizat Mihai G., din Ploiesti.
Anemary GRIGORE
Articolul poate fi citit si in editia tiparita
(Miercuri, 8 februarie 2012)
Dragi cititori, acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat. Cat costa o rovinieta pentru autoturism si pe ce perioada este valabila? “Am un autoturism si, ca atare, am... continuare »
(Miercuri, 8 februarie 2012)
• Oficiul Regional de Posta – str. Piata Victoriei nr.8, Tel.: 0244.546.606, Fax: 0244.546.581. • Oficiul Judetean de Posta – str. Piata Victoriei nr.8, Tel. : 0244.546.606, Fax: 0244.546.581.
(Miercuri, 8 februarie 2012)
• Agentia de Furnizare a Energiei Electrice – Muntenia Nord Ploiesti anunta ca astazi, 8 februarie, va efectua lucrari de modernizare in Ploiesti, in cartierul Vest, pe strazile Plutelor, Delfinului, in intervalul orar 9.00 – 15.00. Din motive de securitate, alimentarea cu energie electrica va fi intrerupta in zonele amintite.
(Miercuri, 8 februarie 2012)
Luna februarie, luna sigurantei pe internet Pe parcursul lunii februarie, Inspectoratul Judetean de Politie Prahova va desfasura activitati de informare a elevilor cu privire la prevenirea abuzurilor pe internet. Demersul isi propune familiarizarea tinerilor cu platforma de raportare electronica a mesajelor cu caracter ilegal sau ofensator... continuare »
(Miercuri, 8 februarie 2012)
Sanctiuni in asteptare si recompense pentru politisti prahoveni
Asupra a doi politisti prahoveni s-a luat decizia sanctionarii cu reducerea salariilor cu 15%, pe doua luni, in acest an, iar alti 17 asteapta decizia Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR). Cei penalizati sunt agenti, iar masura a fost luata ca urmare a anchetei instrumentate de catre o comisie constituita la nivelul ... continuare »