Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a lansat în dezbatere publică proiectul de HG privind aprobarea programului de interes naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
Programul numit „Incluziune prin tehnologie asistivă” se va desfăşura în perioada 2016-2017 şi presupune dotarea Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) judeţene şi din Bucureşti cu echipamente software şi hardware de tehnologie asistivă (ca de exemplu imprimante Braille) şi instruirea a minimum 94 de angajaţi în utilizarea acestora, arată un comunicat al instituţiei.
Suma alocată programului este de 4.000 mii lei, din care 3.760 mii lei în anul 2016 şi 240 mii lei în 2017. În acest fel se urmăreşte adaptarea serviciilor de consiliere furnizate persoanelor cu dizabilităţi cu ajutorul mijlocit al tehnologiei asistive şi creşterea, cu cel puţin 2.000 persoane, a numărului celor care apelează la serviciile DGASPC-urilor.
Scopul final al programului este de a consolida abilităţile de viaţă independentă a persoanelor cu dizabilităţi, prin creşterea calităţii serviciilor de consiliere şi deprinderea utilizării tehnologiei asistive.
Proiectul de act normativ poate fi consultat, până la data de 19 septembrie 2016, pe pagina de internet a ministerului Muncii.