Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de caniculă, temperaturile urmând să ajungă şi la 37 de grade Celsius la umbră.
„Va fi caniculă în vest şi sud-vest unde vor fi valori maxime de 35-37 de grade. Astăzi, 14 iulie, canicula va cuprinde şi regiunile sudice şi centrale, iar în Lunca Dunării se vor înregistra temperaturi în jurul a 38 de grade.
Disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi pe areale din ce în ce mai extinse.
Din a doua parte a zilei de astăzi, gradul de instabilitate atmosferică va fi în accentuare treptată, iar valorile termice vor scădea semnificativ în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde, local, canicula va persista până pe 15 iulie”, informează ANM.














