Alex Călinoiu
Asociaţia Pacienţilor Oncologici România a organizat, ieri, conferinţa de finalizare a proiectului „Mamă, vreau să fii bine pentru mine!”, desfăşurat pentru conştientizarea populaţiei feminine şi instruirea cu privire la importanţa depistării precoce a cancerului la sân. Derulat cu finanţare de la Primăria Ploieşti, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „H. Berthelot”, Colegiul „Nichita Stănescu” şi Asociaţia profesorilor de biologie „Ecoterra”, în perioada 15 iulie – 15 octombrie, proiectul face parte dintr-o campanie mai amplă – „Sunt femeie, orice-ar fi” – şi s-a adresat femeilor din Ploieşti cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani.
În cadrul proiectului au fost realizate mai multe sesiuni de informare cu privire la importanţa depistării precoce a cancerului la sân şi modalităţile de verificare. „Au existat mai multe etape, axate pe organizarea unor sesiuni de informare, în rândul cadrelor didactice de la Colegiul Naţional «Nichita Stănescu» Ploieşti şi al profesorilor de biologie ce compun Asociaţia Ecoterra. A existat şi o scenetă cu titlul «Mamă, vreau să fii bine pentru mine!», susţinută de şapte copii din clasa I de la Şcoala «Henri Berthelot», în faţa a 150 de persoane, cu ocazia zilei de 1 octombrie – Ziua Mondială de Profilaxie pentru cancerul la sân. Pe 14 octombrie, la sala Filarmonicii Ploieşti s-a derulat o nouă sesiune de informare, urmată de scenetă, în faţa părinţilor, a cadrelor didactice şi medicale, a elevelor de la şcoala postliceală sanitară. Broşura editată cu prilejul proiectului a contribuit şi ea la crearea emoţiei necesare transmiterii informaţiei. Considerăm că această iniţiativă va avea ecouri pe termen lung. Ea face parte dintr-o campanie mai amplă, ajunsă la al treilea an, care şi-a propus conştientizarea
populaţiei. În paralel, în cadrul acestei campanii se pot realiza ecografii, la un preţ minim
acceptat de 50 de lei, faţă de 150 de lei, cât este preţul standard, pentru depistarea timpurie a cancerului la sân”, a precizat Iolanda Gheorghiu, preşedintele APOR.
La conferinţa de ieri au participat reprezentanţi ai asociaţiei, ai partenerilor din proiect şi ai Primăriei Ploieşti.














