Alex Călinoiu, Florin Tănăsescu

Valul de caniculă din vestul Europei tranzitează, în aceste zile, şi teritoriul României, unde meteorologii anunţă temperaturi extreme, de până la 40 de grade Celsius, şi au instituit coduri portocalii şi galbene de caniculă. Pentru judeţul Prahova a fost emisă o avertizare de tip cod galben, valabilă până poimâine, urmând ca, de joi noapte, în tot sudul ţării să înceapă o perioadă de instabilitate atmosferică, cu furtuni şi descărcări electrice, potrivit reprezentanţilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Premierul interimar, Gabriel Oprea, a convocat ieri un comandament cu toţi prefecţii din ţară, solicitând ca autorităţile să fie în alertă, pentru prevenirea oricăror primejdii. Şeful Guvernului a solicitat implicarea Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă şi a Direcţiilor de Sănătate Publică, cerând să fie pregătite puncte de distribuire a apei în zonele urbane aglomerate şi să fie verificate stocurile de medicamente de urgenţă, apă şi materiale indispensabile la nivelul unităţilor medicale.

Autorităţile centrale şi judeţene sunt în alertă în această perioadă, după ce meteorologii au anunţat patru zile „de foc” pentru România. Premierul interimar, Gabriel Oprea, a susţinut ieri o videoconferinţă cu toţi prefecţii, solicitând o serie de măsuri pentru prevenirea unor dezastre. La rândul lor, autorităţile judeţene cu atribuţii în domeniu au trimis o serie de avertizări şi sfaturi pentru populaţie, recomandând, în principal, consumul crescut de apă, acoperirea capului şi evitarea deplasărilor la orele amiezii.
În România se resimte, în aceste zile, valul de caniculă care a traversat continentul. Sudul judeţului Prahova este de ieri sub avertizare de tip cod galben de caniculă, urmând ca de astăzi avertizarea meteo de temperaturi extreme să cuprindă întreg judeţul. Cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra mâine, când nu mai puţin de 17 judeţe din ţară sunt sub avertizare de cod portocaliu, iar meteorologii se aşteaptă ca termometrele să ajungă şi la 39-40 de grade Celsius. Prahova rămâne, totuşi, sub cod galben, însă şi această avertizare implică o serie de primejdii, mai ales că reprezentanţii ANM au anunţat că şi indicele temperatură-umezeală depăşeşte pragul critic, iar temperaturile resimţite efectiv de populaţie ating valori mult mai ridicate. Codul galben se va prelungi până joi, urmând ca de joi noapte, în tot sudul şi estul ţării, să începă o perioadă de instabilitate, cu furtuni şi descărcări electrice, a mai anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.
Şeful Guvernului a solicitat ca autorităţile să fie în alertă, avertizând că există şi riscul producerii unor incendii de vegetaţie, din cauza temperaturilor extreme, dar şi a unor avarii electrice, pe fondul consumului crescut de curent. Totodată, şi inspectorii de muncă vor fi la datorie în aceste zile, verificând în special condiţiile de lucru pentru muncitorii care îşi desfăşoară activitatea „în soare” şi modul în care angajatorii respectă obligaţiile legale pe care le au în perioada caniculară. „Noi am anticipat acest comandament şi am convocat, încă de dimineaţă, o şedinţă cu Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia Sanitară Veterinară, Ambulanţa, Electrica, Poliţia şi Jandarmeria. Ambulanţa a precizat că are la dispoziţie 62 de maşini de intervenţie. Inspectoratul Teritorial de Muncă monitorizează condiţiile de lucru. La Ploieşti, Primăria ne-a comunicat că va amplasa trei corturi în zona centrală şi a pregătit mai multe dozatoare de apă. În plus, a avut grijă ca toate cişmelele stradale să funcţioneze. Am încercat să luăm toate măsurile pentru a preveni orice problemă în aceste zile cu temperaturi deosebit de mari”, a declarat prefectul judeţului Prahova, Rodica Paraschiv.
Şi Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Prahova este în alertă în aceste zile. Pe lângă acţiunile comisarilor, care vor urmări condiţiile de depozitare pentru produsele perisabile, instituţia a transmis şi o serie de sfaturi pentru populaţie. Prahovenii sunt sfătuiţi să achiziţioneze produsele (mai ales carne, ouă şi lapte) doar din spaţii autorizate, evitând cumpărarea de pe trotuare sau de pe marginea drumului, unde acestea sunt expuse sub acţiunea directă a razelor solare, să fie atenţi dacă se respectă condiţiile de depozitare prescrise de producători, să se asigure că ambalajele sunt integre şi etanşe, să verifice termenele de valabilitate şi, după achiziţionarea produselor refrigerate sau congelate, să se deplaseze cât mai repede la domiciliu pentru depozitarea acestora în spaţii frigorifice, evitându-se alterarea acestora în sacoşă ori în portbagajul maşinii.

Recomandări ale ISU pentru zilele caniculare

În contextul anunțatelor temperaturi caniculare, și reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova atenționează asupra unor măsuri pe care prahovenii trebuie să le ia în această perioadă.
Astfel, din experiența verilor sufocante din anii trecuți, când echipajele SMURD au intervenit pentru a acorda primul-ajutor unor persoane care leșinaseră pe stradă din cauza căldurii, se recomandă respectarea următoarele măsuri de protecție: • dacă trebuie să lucraţi afară, încercaţi să limitaţi activitățile dimineaţă sau seara. De asemenea, odihniţi-vă cât mai des, în locuri răcoroase, astfel încât organismul să se poată reface; • în cazul în care simțiți că inima începe să bată mai repede, iar respirația vă este îngreunată, opriţi orice activitate și mergeți într-un loc răcoros; Dacă pe stradă simțiți efectul negativ al caniculei, intrați într-un magazin sau orice incintă care are aer condiţionat, acesta putând ajuta organismul dumneavoastră să se refacă; • lucrați în echipe de câte două persoane, dacă sunteți nevoiți să faceți acest lucru în căldură, pentru a vă supraveghea reciproc.
ISU mai atrage atenția că există anumite categorii de persoane care sunt mai expuse efectelor negative ale caniculei. Astfel, persoanele trecute de 65 de ani trebuie să fie verificate, la domiciliu, de un prieten, o rudă sau o cunoștință de cel puțin de două ori pe durata perioadei cu temperaturi ridicate; Totodată, sugarii și copiii trebuie supravegheați tot timpul, același lucru fiind indicat și în cazul persoanelor supraponderale și al celor cu afecțiuni cardiace.