C. Dumitru

1. Poate fi concediată o salariată/un salariat care se află, după caz, în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an sau de până la doi ani, respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap?
Răspunsul primit de la Ministerul Muncii este următorul: Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. 2 din OUG nr. 111 din 8 decembrie 2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 132 din 27 iunie 2011 pentru aprobarea OUG nr. 111/2010, este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul salariatei/salariatului care se află, după caz, în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an sau de până la doi ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
2. Când încetează contractul individual de muncă al unui salariat care îndeplineşte condiţiile de pensionare?
Răspuns: Conform art. 56 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, contractul individual de muncă existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minimum de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate, a pensiei anticipate parţiale, a pensiei anticipate, a pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare.