* Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti, pregătit cu echipamente de protecţie

C. D.

Persoanele care se întorc în ţară din zonele africane afectate de Ebola sunt luate în evidenţă de către autorităţi la intrarea în ţară, iar direcţiile de sănătate publică le monitorizează starea de sănătate pe o perioadă de timp de până la 21 de zile, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. În plus, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, spitalele de boli infecţioase şi-au pregătit saloanele pentru carantină şi echipamentele de protecţie. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, în prezent, 18 persoane venite din Africa se află sub monitorizare. ,,Toţi cei care au intrat în România până acum – veniţi din Africa – sunt monitorizaţi de direcţiile de sănătate publică, starea de sănătate fiindu-le evaluată la fiecare două zile. Li se verifică temperatura şi vor fi monitorizaţi timp de 21 de zile”, a spus ministrul Sănătăţii. Totodată, şeful Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în România, Victor Olsavsky, a mai precizat : ,,Cetăţenii români care s-au întors din zonele africane afectate de Ebola ştiu despre ce este vorba şi este atât în interesul lor, cât şi al familiilor lor ca să se supună acestei monitorizări. Autorităţile române sunt înştiinţate de către firmele care au lucrători români în Africa, dar şi de către angajaţii care revin în ţară, aceştia din urmă fiind deja informaţi despre această procedură’’. Pe această temă am cerut un punct de vedere şi managerului Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti, Cătălin Vişean, care ne-a precizat: ,,Şi la Ploieşti s-au luat toate măsurile pentru a face faţă în situaţia în care ne vom confrunta cu suspiciuni de Ebola. Există echipamente de izolare, medicii ştiu ce au de făcut. Oricum, într-un asemenea caz, pacienţii vor fi duşi la Bucureşti. În momentul de faţă, niciun prahovean nu se află în situaţia de a fi monitorizat pentru că s-a întors de la muncă dintr-o ţară africană’’. Ebola este una dintre cele mai periculoase boli infecţioase, provocând moartea deja a peste 4.000 de persoane, fiind decese în Europa şi restul în ţări din Africa. Reamintim că, până acum, în România au mai existat doi pacienţi, dintre care unul din Prahova, asupra cărora au planat suspiciuni de Ebola, însă niciun caz nu a fost confirmat. Totuşi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că în următoarele două luni pot apărea 10 mii de cazuri de Ebola pe săptămână. Un pacient cu Ebola nu este contagios în perioada de incubaţie, ci doar atunci când dezvoltă simptome. Boala se transmite prin secreţiile/fluidele pe care corpul persoanei bolnave le secretă – transpiraţie, vomă, salivă, fecale, urină, sânge – şi care ajung pe tegumentul unui om sănătos.