F.T.

Potrivit datelor centralizate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, în semestrul întâi al acestui an, personalul de intervenţie al echipajelor SMURD Prahova a participat la 5.747 acţiuni de acordare a primului ajutor medical de urgenţă, descarcerare, asistenţă persoane și alte intervenţii. Dintre acestea, peste 5.000 au fost acţiuni de acordare a primului ajutor medical calificat de urgenţă, ceea ce a însemnat aproximativ 90% din totalul intervențiilor.
Tot în intervalul 1 ianuarie – 30 iunie a.c., echipajele paramedicale de pe ambulanţele tip B2 şi C1 din dotarea SMURD Prahova au acordat primul ajutor medical de urgenţă unui număr de 5.219 persoane – respectiv 4.768 adulţi şi 451 minori. Peste 4.000 dintre aceștia au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Ploieşti, la Centrele de Primiri Urgenţe Câmpina şi Sinaia şi la alte unităţi medicale, 178 au fost predaţi la echipajele Ambulanței. Din păcate, în 78 de cazuri s-a constatat, în urma consultului, decesul.
Pentru cele 5.747 situaţii de urgenţă la care s-a acţionat în semestrul întâi al acestui an, echipajele specializate SMURD au înregistrat un timp mediu de răspuns de 11,51 minute şi un timp mediu de intervenţie de 57,04 minute. Totodată, viteza medie de deplasare a autospecialelor la solicitări a fost de 46,10 km/h.
La nivelul judeţului Prahova, echipajele SMURD au fost solicitate să intervină pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerarea persoanelor din medii ostile vieţii la 128 accidente rutiere, în scădere faţă de anul precedent cu 46,66%.