Reprezentanţii celui mai mare sindicat prahovean din domeniul Educaţiei – „Şcoala Prahovei” – au stabilit calendarul de proteste. Potrivit unei decizii recente a Biroului Operativ al sindicatului, între 7 octombrie şi 9 octombrie a.c., va avea loc o grevă japoneză în toate unităţile de învăţământ prahovene în care lucrează membrii acestei organizaţii. În perioada menţionată, profesorii, personalul nedidactic şi cel auxiliar nu vor opri lucrul, dar vor purta banderole albe pe braţ cât timp se vor afla în unităţile de învăţământ. În zilele de 16 octombrie şi 17 octombrie, scrisori care conţin revendicările sindicaliştilor vor fi depuse la cabinetele parlamentarilor de Prahova şi la sediile partidelor politice, iar dacă problemele lor nu vor fi soluţionate, pe 24 octombrie sindicaliştii intenţionează să picheteze sediul Prefecturii Prahova, după cum ne-a precizat Ion Duţă, liderul Sindicatului „Şcoala Prahovei” – organizaţie cu peste 8.000 de membri, afiliată la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
Sindicaliştii din judeţ au trimis conducerii FSLI de la nivel naţional şi câteva sugestii pentru organizarea unor acţiuni de protest la Bucureşti. Aceştia au propus pichetarea sediului Ministerului Educaţiei Naţionale mai multe zile la rând de către profesori din Bucureşti şi din celelalte zone ale ţării, precum şi organizarea unui miting, fie în faţa sediului Guvernului, fie în Piaţa Revoluţiei. Zilele în care acestea vor fi organizate vor fi stabilite, la nivel naţional, în perioada următoare, iar la protestele din Capitală ar urma să participe şi profesori prahoveni, ne-a mai precizat Ion Duţă.
Sindicaliştii din Educaţie solicită alocarea, începând din anul 2014, a minimum 6% din PIB pentru acest domeniu şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ; reintroducerea mai multor drepturi pierdute în ultimii ani; mărirea salariilor cu 50% pentru profesorii debutanţi şi majorarea salariilor pentru personalul nedidactic; depolitizarea învăţământului; regândirea actualelor programe şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, astfel încât să se pună accent pe latura lor formativă.
Ana MAXIM