Andrei Vâlcu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic “Toma N. Socolescu” din Ploieşti, va primi nota 4 la purtare pe semestrul al doilea, pentru agresarea arbitrului Marian Popescu, după un meci de fotbal susţinut zilele trecute, în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Elevul nu va rămâne, însă, repetent, deoarece pe primul semestru are media opt la purtare, aşa că media anuală va fi şase, după cum ne-a precizat directoarea instituţiei de învăţământ, Rodica Avramescu. Potrivit acesteia, cazul a fost discutat de comisia de disciplină şi de Consiliul de Administraţie ale colegiului care au luat decizia sancţionării tânărului. Reprezentanţii şcolii i-au interzis elevului să participe la competiţii sportive şcolare până la finalul anului şcolar şi l-au exclus din asociaţia sportivă a instituţiei de învăţământ.
Incidentul a avut loc pe 4 martie în sala de sport „Octavian Bellu” a Colegiului Naţional “Alexandru Ioan Cuza” din Ploieşti. Arbitrul Marian Popescu (cavaler al fluierului din cadrul CJA Prahova) a fost lovit în cap de Andrei Vâlcu, în timp ce oficia la o competiţie între echipele de fotbal ale colegiilor „Al. I. Cuza” şi „Toma N. Socolescu” organizată de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. Atunci când a ajuns la sediul DJST, pentru a-şi lăsa rapoartele de arbitraj, lui Marian Popescu i s-a făcut rău şi a fost transportat la spital cu ambulanţa. Elevul l-a agresat deoarece a fost nemulţumit de ceea ce a considerat a fi o anulare incorectă a unui gol pentru echipa sa. “ Tânărul este foarte afectat de ceea ce s-a întâmplat, dar se impune să înţeleagă că nu trebuie să reacţioneze în acest fel de câte ori consideră că i se face o nedreptate”, ne-a declarat directoarea Rodica Avramescu. Andrei Vâlcu este sportiv de performanţă – fiind fotbalist al clubului Petrolul Ploieşti – iar gestul său i-a uimit atât pe profesori, cât şi pe reprezentanţii clubului sportiv amintit.
Ana MAXIM