Numarul terapeutilor pentru tratarea copiilor cu autism sau alte dizabilitati este redus, iar diagnosticele se pun greu – acestea sunt principalele concluzii ale Conferintei Nationale pentru Parintii Copiilor cu Dizabilitati organizata recent.
,,Nu avem informatii, nici medicii nu au un mod de a diagnostica autismul. Romania este deficitara la acest capitol’’, a declarat presedintele Asociatiei Puzzle, Mihaela Stan, mama a doi copii cu autism. Potrivit acesteia, pentru diagnosticarea celor doi copii au fost necesare doua luni de investigatii la medici atat din mediul privat, cat si din spitale. Mihaela Stan a povestit cum si-a dat seama, inca de la un an si jumatate, ca ambii copii ai sai gemeni – aveau unele probleme. ,,Cel mai greu capitol a fost alergatul de la un medic la altul. Mi se spunea sa stau linistita, sa ma duc acasa, sa vin peste un an, altii imi spuneau sa ii internam undeva si sa fac alti copii”, a spus presedinta Asociatiei. La randul sau, mama unui alt copil care sufera de autism, Cristina Brumcea, a spus ca abia dupa ce a fost la al treilea specialist, micutul a fost diagnosticat corect. ,,El a fost depistat de la varsta de trei ani. Am fost la vreo trei specialisti, pentru ca nu a fost diagnosticat de prima data. In Romania sunt putini specialisti pentru aceasta afectiune’’, a spus mama. Ea a precizat ca problema cea mai grea este cea financiara, intrucat, pentru tratarea unui copil cu astfel de afectiune, pe luna, pentru a beneficia de un un terapeut bun costurile sunt de 30 de milioane de lei vechi. O alta problema semnalata a fost aceea ca baiatul sau a fost acceptat foarte greu la o scoala generala. La conferinta Nationala pentru Parintii Copiilor cu Dizabilitati au participat parinti si specialisti din toata tara.
,,Parintii trebuie sa fie uniti, indiferent de dizabilitatea copilului, si sa lupte pentru drepturile acestuia si pentru accesul lui la servicii de recuperare. Acesti copii vor creste si nu au timp sa astepte. Parintii sunt primele persoane care trebuie sa lupte pentru drepturile copiilor lor’’, a declarat Mariana Arnautu, managerul pentru programe educationale World Vision Romania.