Aproximativ 300 de milioane de copii din toată lumea, unul din șapte, locuiesc în zone în care poluarea aerului depășește de șase ori cotele stabilite prin normele internaționale, ceea ce contribuie în mare măsură la mortalitatea infantilă, se arată într-un raport al UNICEF dat publicității ieri și citat de AFP. Noul studiu a fost publicat cu o săptămână înaintea debutului conferinței ONU cu privire la schimbările climatice, COP22, care va avea loc la Marrakech, în Maroc în perioada 7-8 noiembrie.
UNICEF va profita de ocazie pentru a lansa un apel către liderii politici pentru a lua măsuri în privința reducerii poluării atmosferice în țările din care provin.
„Poluarea aerului este una dintre principalele cauze ale mortalității infantile în cazul a 600.000 de copii sub 5 ani în fiecare an și amenință viața și viitorul altor câteva milioane”, a explicat directorul general la UNICEF, Anthony Lake. „Substanțele poluante nu numai că afectează plămânii copiilor, dar pot afecta și bariera protectoare a creierului și dezvoltarea lor cerebrală, compromițându-le viitorul”, a mai adăugat el, înainte să sublinieze că societatea nu poate să ignore poluarea nicăieri în lume. Studiul include și o imagine preluată de un satelit care arată că aproximativ 2 miliarde de copii locuiesc în țări în care poluarea atmosferică rezultată din folosirea autovehiculelor și a combustibililor fosili, praf și incinerarea deșeurilor depășesc normele acceptabile ale calității aerului stabilite de Organizația Mondială a Sănătății. Asia de sud este regiunea cu cel mai mare număr de copii expuși riscurilor pentru că respiră un aer puternic poluat (620 de milioane), urmată de Africa (520 de milioane) și Asia de est și regiunea Pacificului (450 de milioane), arată raportul.