Utilizarea verdeţurilor şi a altor condimente precum pătrunjelul în bucătărie este o modalitate foarte bună de a oferi aromă mâncării, dar este şi o modalitate excelentă de a furniza substanţe nutritive suplimentare, care sunt benefice pentru sănătate, potrivit unui articol apărut în Medical News Today.
Miricetina, o substanţă găsită în pătrunjel şi în alte plante, are efecte chemopreventive asupra cancerului de piele. Cartofii dulci, pătrunjelul, coacăzele negre şi afinele sunt printre alimentele care conţin cea mai mare concentraţie de miricetină.
Miricetina a fost evaluată şi pentru eficacitatea sa în tratamentul şi prevenirea diabetului. În studiile pe animale s-a constatat că miricetina poate reduce nivelul zahărului din sânge şi scade rezistenţa la insulină.
Aportul scăzut de vitamina K a fost asociat cu un risc mai mare de apariţie a fracturilor de oase. Consumul de vitamina K (pătrunjelul are un conţinut ridicat de vitamina K) îmbunătăţeşte sănătatea oaselor.














