Localizarea apelurilor efectuate din rețelele mobile către numărul de urgență 112 se va face cu o mai mare acuratețe și în maximum 20 de secunde de la inițierea acestuia, a anunțat, ieri, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Măsura vine după ce instituţia a dezbătut și adoptat, în cadrul ședinței Consiliului Consultativ din data de 16 noiembrie, o decizie care va crește calitatea informațiilor de localizare transmise către Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU). Potrivit sursei citate, furnizorii de rețele publice mobile de telefonie vor avea obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a permite transmiterea de către echipamentul terminal către administratorul SNUAU, în maximum 20 de secunde de la momentul inițierii apelului, a informației de localizare, respectiv latitudinea și longitudinea poziției geografice în care se află echipamentul terminal al apelantului, cel puțin pentru apelurile de urgență 112 inițiate de pe terminale mobile care au capabilitățile necesare.
Astfel, spre exemplu, pentru terminalele cu sistem de operare Android existente pe piață, începând cu Android 2.3 (Gingerbread) este posibilă activarea unor funcționalități care să permită acest lucru.
De asemenea, conform directorului executiv Reglementare în cadrul ANCOM, Eduard Lovin, furnizorii vor putea transmite către operatorul 112 și apelurile inițiate pe o conexiune de date prin intermediul altor rețele de acces la internet, atunci când apelantul se află într-o zonă în care nu există semnal de la nicio rețea mobilă (un subsol/demisol fără acoperire GSM/3G/4G, dar cu acces la internet WiFi). „În aceste cazuri, se va transmite către operatorul 112 cea mai recentă informație de localizare primară cunoscută a terminalului, împreună cu marcajul temporar corespunzător”, a explicat Lovin.
Autoritatea precizează, totodată, că pentru a îmbunătăți capacitatea SNUAU de a determina informația de localizare în cazul apelurilor de urgență în curs de soluționare, furnizorii de rețele publice mobile de telefonie vor pune la dispoziția acestuia orice alte informații pe care le dețin sau pe care le pot obține prin utilizarea sistemelor și echipamentelor din rețea pentru determinarea cât mai exactă a localizării apelantului, în condițiile stabilite prin decizie.