Fl. Tănăsescu

Armata – și, în general, viața de cadru MAI – este frumoasă doar la televizor, la festivități, când se bate pas de defilare, când se face o stânga-mprejur, perfectă, când răsună un “Să trăiți !” impecabil. În spate, sunt ore, zile, ani, zeci de ani de muncă nevăzută. Astfel stau lucrurile și la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești-Scăeni, pe porțile căreia ies, anual, sute de salvatori. Și unde presa a fost invitată să participe la un experiment inedit și unic.
Cadrele surâd condescendente când unii dintre noi se mai laudă că au făcut armata la vânători de munte, că știu să mânuiască un PM, calibrul 7,62, că o alarmă dată la orice oră din noapte nu le dă palpitații. Una peste alta, gazdele noastre sunt înțelegătoare cu “vitejii” care scriu din birouri, care valorifică buletinele de presă, care scriu că intervenția pompierilor a fost tardivă…
* * *
Primul contact cu rigorile școlii este echipamentul NOMEX, pe care-l îmbrăcăm anevoios, greutatea acestuia parcă băgându-ne în pământ. Într-una dintre multele săli de pregătire – acolo unde elevii instituției învață cum să acorde primul ajutor –
ni se explică tot ceea ce înseamnă respirație gură la gură, cum se face resuscitarea, cum se folosește defibrilatorul, cum se stabilește poziția victimei. Se duce pe apa Sâmbetei toată mândria noastră că, în urmă cu niște ani, am fost finaliști la faza pe țară a concursului “Sanitarii pricepuți”… Aici, totul se face ca la carte, iar locotenent colonelul Tiberius Onoiu îmbină atât de bine teoria cu practica astfel încât am ajuns la concluzia că, în caz de, Doamne, ferește !, suferim vreun accident, ar fi bine să încăpem pe mâinile lui sau ale elevilor împreună cu care ne-a făcut demonstrațiile.

Proba de foc

Teribilismul cu care intraserăm pe poarta unității dispare când ajungem la proba de stingere în “Modulul pentru instruirea și antrenamentul în condiții reale a personalului operativ de intervenție la incendii”. Suntem avertizați că temperatura în interiorul modulului ajunge și până la 700 de grade Celsius. Ne prind, deja, căldurile! Doi angajați ai școlii boldeștene – sublocotenent Ciprian Nenciu și plutonierul major Lucian Ciobanu – ne pun masca pe figură, ne montează butelia de oxigen în spate, ne leagă centurile. Suntem ajutorul unuia dintre ei, formând ceea ce, în termeni de specialitate, se numește “binom”. Intrăm în modul și simțim că luăm foc, la propriu. Parcă eram în iad, plătind – în viața asta și nu în aia de Apoi – pentru ce-am scris, critic, la adresa pompierilor… Normal ar fi fost ca, în mijlocul flăcărilor, să ne înțelegem cu colegul de intervenție prin semne. Și firesc – să-l ajutăm prin mânuirea furtunului. Dar noi, mai mult încurcăm. Nu-i nimic, o să dăm dovadă de mai mult profesionalism data viitoare, ne încurajează cele două cadre mai sus- menționate care, în timpul anului școlar, intră, aproape zilnic, în foc, cu elevii, așa cum au intrat și pentru noi.
Colonelul Liviu Tătaru este o adevărată enciclopedie. La 54 de ani, dă, printre altele, și lecții de condiție fizică celor de 20 – 25 de ani. Își amintește de vremurile de până-n 1990, ține însă și pasul cu regulile de azi. Cu dom’colonel nu se umblă cu jumătăți de măsură. Încercăm o aroganță, spunându-i că la proba de trecere pe bârnă nu avem nevoie de cască. S-a “încruntat” la noi, moment în care am înțeles că ordinul se execută, nu se discută. Tot l-am fentat, însă; colonelului i se făcuse milă de noi și ne-a spus că putem traversa bârna fără cele două suluri de furtun, unu-n mâna stângă, celălalt în dreapta. N-am respectat ordinul și am făcut echilibristica, zicem noi, aproape ca la carte. A doua oară nu știm dacă ne-ar mai ieși…

Infernul lui Dante

Cu butelia de oxigen în spate (în foto) – tot echipamentul cântărind peste 10 – 15 kilograme – trebuie să trecem printr-un tunel-labirint, târâș pe coate și genunchi, printre obstacole, pentru a ajunge în ceea ce se numește mediu ostil vieții. Toată deplasarea este acompaniată de vaiete și țipete (de femeie, de copil ?) simulate pe calculator. O perdea de fum face aproape imposibilă vederea la mai mult de o jumătate de metru în față. Zici că te afli în Infernul lui Dante. Spațiul se dilată, iar noi parcă suntem în afara timpului. Speranța noastră stă în pompierul din față, în urma căruia ne-am târât. Spre finalul probei, ne ghicește ezitarea. Ne trage de mână și ajungem, teferi, la aer. Suntem răsplătiți cu aplauze, cum, de altfel, au fost întâmpinați și ceilalţi colegi din presa locală și centrală, care au beneficiat de un modul de pregătire inedit la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești-Scăeni.
Printre cadrele care ne-au mai urmărit orice mișcare, timp de aproape două zile, gata să intervină în caz de ceva, s-au numărat comandantul școlii – locotenent colonel Ioan Cristian Constantin, colonel Dragoş Popa, maior Ionuţ Daniel Enescu, colonel Leonard Teleru, colonel Mircea Oprescu, locotenent colonel Alina Moisoi, căpitan Cătălin Chircă, plutonier adjutant Viorela Nicolescu – Sava, plutonier adjutant Raluca Vasiloaie.
Dacă nu aplauze, măcar recunoștință merită acești oameni – cadrele de la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești-Scăeni – care scot, de pe băncile instituției, an de an, sute de pompieri salvatori. Și, probabil, colonelul Liviu Tătaru a vorbit în numele tuturor angajaților acestei instituții de învățământ, când ne-a spus că, pentru el, “Școala de la Boldești reprezintă altarul profesiei de pompier”.