F.T.

Astăzi și mâine, la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești-Scăeni se va derula un proiect inedit – unic la nivel național -, care are rolul de a familiariza personalul civil cu rigorile activităților specifice instituției.
“Această activitate are ca scop asigurarea vizibilității în rândul cetăţenilor a activităților pompierilor, precum și promovarea în rândul tinerei generaţii a ofertei educaţionale şi a modului de comportare specific tipurilor de situaţii de urgenţă”, se precizează într-un comunicat al reprezentanților instituției.
Conform calendarului anunțat de către organizatori, astăzi și mâine se vor desfăşura acțiuni care vizează instruirea şi antrenamentul – în condiţii reale – a personalului operativ de intervenţie la incendii, activități în poligonul de instrucţie, demonstrații cu privire la modul de salvare din condiţii ostile, descarcerări etc.
De asemenea, conform organizatorilor, va fi prezentat filmul “O zi din viaţa unui elev”.
În ceea ce privește acţiunile specifice echipajelor de descarcerare, acestea vor
consta în exerciții demonstrative și defibrilare semiautomată cu echipament specific. Pentru cadrele instituţiei și pentru
ziariștii care vor deveni , pentru o zi sau două, “elevi” ai acestei instituții, sunt rezervate următoarele acțiuni/activități: dezobstrucţia căilor aeriene la adult; resuscitarea simplă; organizarea unui modul de salvare din condiţii ostile; stingerea incendiilor folosind stingătoarele ; trecerea peste bârnă în echilibru cu şi fără furtunuri etc.