Alex Călinoiu
Traficul rutier în centrul Ploieştiului a fost îngreunat, ieri, mai bine de o oră, din cauza unui accident rutier care a dus inclusiv la blocarea a şapte garnituri de tramvaie de pe traseul 101. O persoană a fost rănită, în urma coliziunii dintre două autoturisme, pe strada Ştefan cel Mare, în apropierea fostului sediu al Tribunalului Prahova. Accidentul s-a petrecut la ora 14.50 şi a fost nevoie de intervenţia echipajelor de la Poliţie şi Ambulanţă.
Întrucât coliziunea a avut loc în zona liniilor de tramvai, garniturile care circulă pe traseul 101, pe ambele sensuri de mers, nu au mai avut unde să înainteze, vatmanii fiind nevoiţi să le oprească pe traseu şi să anunţe călătorii să coboare şi să caute alte mijloace de transport. Astfel, pe tronsonul de câteva sute de metri dintre Halele Centrale şi fostul Tribunal au fost oprite nu mai puţin de şapte tramvaie. Primul de pe sensul dinspre Spitalul Judeţean spre Gara de Sud, oprit pe strada Ştefan Greceanu, în zona „covrigi calzi”, a întins la maximum nervii şoferilor, în condiţiile în care pe prima bandă de mers erau maşini parcate, iar singura variantă pentru depăşirea tramvaiului era intrarea pe contrasens. După ce au scăpat de acest prim blocaj, şoferii au dat cu ochii, rând pe rând, de următoarele garnituri, oprite în dreptul Hotel Prahova sau în zona aşa-zisei „pieţe a săracilor“.
Traficul rutier a revenit la normal în jurul orei 16.00, după ce Poliţia a terminat măsurătorile, iar maşinile avariate au fost îndepărtate de pe liniile de tramvai.















