Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, cu ocazia deschiderii noului an universitar, că asigurarea oportunităţilor de angajare pentru absolvenţi este o chestiune ce „ţine de securitatea naţională”, cerând mediului academic să participe la dezbaterea naţională pe tema educaţiei.
Klaus Iohannis le-a vorbit participanţilor la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Universitatea Bucureşti despre consultarea pe care a lansat-o recent pe tema Educaţiei, afirmând că aceasta nu se poate desfăşura fără contribuţia şi autoritatea universităţilor. Preşedintele a lansat trei teme majore de discuţie, principala fiind relaţia dintre educaţie şi creşterea economică.
„A gândi pe termen lung un sistem care oferă absolvenţilor oportunităţi de angajare nu este doar o chestiune economică şi cu atât mai puţin una exclusiv personală, ci ţine chiar de securitatea naţională. Educaţia de calitate, conectată la piaţa muncii, creşterea economică şi dezvoltarea unei societăţi sunt faţetele aceluiaşi întreg şi se condiţionează reciproc”, a spus Iohannis.
Mai mult, preşedintele a vorbit despre potenţialul românilor, care trebuie valorificat prin intermediul universităţilor, indiferent de mediul din care provin studenţii şi de situaţia lor financiară, subliniind din nou legătura dintre mediul universitar şi angajatori. „Dialogul mediului universitar cu angajatorii români şi străini a încetat să fie o simplă opţiune punctuală şi a devenit o necesitate, dacă ne dorim o educaţie şi o economie performante. Specializarea inteligentă, transferul tehnologic, inovarea şi antreprenoriatul fac economia de succes şi societatea prosperă”, a spus Iohannis.
Nu în ultimul rând, preşedintele a vorbit despre „dimensiunea socială a universităţilor” şi capacitatea acestora de a genera idei şi soluţii pe teme de interes social. „Am mari aşteptări de la comunitatea academică şi ştiinţifică în a participa activ şi creativ la dezbateri publice care pot modela societatea, care pot transforma sistemele publice, care pot reduce inechităţile sociale şi care, nu în ultimă instanţă, pot profila România în plan internaţional”, a atras atenţia Klaus Iohannis.
Preşedintele a vorbit şi despre actuala Lege a educaţiei, despre care a spus că a fost făcută fără dialog, astfel încât „consecinţele se resimt până astăzi”.