Guvernul a aprobat ieri, printr-o hotărâre, autorizarea Ministerului Justiţiei să efectueze cheltuieli pentru achiziţia a două studii de prefezabilitate destinate construirii a două penitenciare în comuna Berceni, Prahova, şi în Caracal, Olt. Fondurile necesare achiziţiei celor două studii sunt în valoare de 1 milion de lei şi se suportă din bugetul aprobat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Cele două penitenciare vor dispune de o capacitate de cazare de 1000 de locuri, respectând standarde impuse de UE. Se va asigura o suprafaţă de 4mp pentru o persoană privată de libertate cazată la comun,
respectiv 9mp pentru o persoană privată de libertate cazată individual. Potrivit Guvernului, decizia luată ieri reprezintă un pas în direcţia îmbunatăţirii condiţiilor din sistemul penitenciar, având în vedere faptul că împotriva statului român au fost pronunţate 121 de hotărâri judecătoreşti al căror obiect îl constituie condiţiile de detenţie care nu corespund standardelor Consiliului Europei.