Alex Călinoiu
Tinerii care au urcat pe Kilimanjaro, cu un scop nobil, în speranţa strângerii de fonduri pentru deschiderea unui centru pentru tineret în Ploieşti, s-au întors acasă şi au povestit luni seară, în faţa presei, aventurile trăite la escaladarea celui mai înalt munte din Africa.
Răzvan, Delia şi Andrei au ajuns, luna trecută, pe acoperişul Africii, Kilimanjaro, la altitudinea de 5.895 de metri. Prin demersul lor, cei trei au încercat să strângă fonduri pentru găsirea unui sediu pentru Youth Hub AUSF, centrul pentru tineret lansat de Asociaţia “Un Strop de Fericire” şi care a ajuns să reunească aproximativ 200 de voluntari, liceeni din oraşele Ploieşti, Băicoi, Vălenii de Munte şi Buşteni.
„Ne-am asociat pentru acest scop caritabil, iar pentru noi totul a meritat. Au fost momente dificile după ce am depăşit altitudinea de 5.000 de metri şi m-am gândit de câteva ori dacă e cazul să forţez, însă ne-am luat angajamentul să ajungem până în vârf pentru acest scop caritabil, aşa că am luat decizia de a continua, am forţat limita la care simţeam că n-am putea reuşi”, a mărturisit Andrei Rădulescu.
Tinerii au făcut parte dintr-un grup de 11 români care au pornit, în luna iulie, din Tanzania, însoţiţi de patru ghizi şi 26 de localnici care au ajutat la căratul bagajelor, găsirea apei şi prepararea hranei, pe un traseu de 6 zile. „Ştiind cu ce ne-am fi putut confrunta, am ales ruta cea mai bună pentru aclimatizare, însă cea mai dificilă pentru tracking. Infrastructura pe care am găsit-o este foarte bine organizată. Drumul a fost extraordinar din toate punctele de vedere, pot să zic că am avut şi noroc, vremea a ţinut cu noi, nu am avut ploaie, lapoviţă sau vânt în ziua drumului spre vârf”, a mai povestit Andrei.
„A fost şi o experienţă foarte interesantă, pe care o recomand oricui. Traseul nu este chiar cel mai uşor, mai ales ţinând seamă de altitudine – la peste 5.000 de metri începe să se simtă lipsa oxigenului şi fiecare începe să resimtă diverse simptome ale răului de altitudine. N-a fost un moment în care să mă gândesc să mă întorc. Am fost cu toţii ghidaţi de experienţa aceasta, de nevoia de a ne depăşi limitele şi de angajamentul pe care l-am luat faţă de Asociaţia «Un Strop de Fericire». Ne-am implicat în această acţiune şi pentru a returna ceva comunităţii din care facem parte, sper să vedem acest centru pentru tineret finalizat. În ceea ce priveşte partea de expediţii pe munte, vrem să continuăm, nu avem un scop de a depăşi această altitudine, ci de a vedea trasee interesante în continuare”, a mărturisit Răzvan Drăghici.
Cei doi tineri prezenţi luni la întâlnirea cu presa ploieşteană au povestit despre aventurile pe munte, la temperaturi deloc prietenoase, şi despre modul în care şi-au împărţit programul. „Acolo, din
cauza poziţionării geografice, se luminează la 6.00 dimineaţa şi se întunecă la 18.00, diferenţele de temperatură dintre zi şi noapte fiind foarte mari. Dacă începea să se întunece şi nu apucai să te îmbraci gros, resimţeai imediat frigul. Traseul a fost pentru mers, nu de alpinism, am avut o singură porţiune, foarte mică, de escaladat, la început. Noi am cărat propriile bagaje, în rest echipamentele şi corturile au fost cărate de porteri. Ei o luau înainte, dimineaţa, şi ne mai găseam cu ei seara, în tabără. Locurile de campare pentru turişti erau foarte bine amenajate. Am urcat câteva sute de metri pe zi, doar în ziua destinată cuceririi vârfului parcurgând o diferenţă de altitudine de aproximativ 1.300 de metri. Printre ghizii noştri s-a aflat şi un localnic de 65 de ani, care nici nu părea afectat de efort, probabil c-a şi pierdut numărul urcărilor pe care le-a făcut pe munte”, a mai povestit Răzvan.
Asociaţia „Un Strop de Fericire”, beneficiarul fondurilor strânse din sponsorizări, în urma acestui demers inedit, încearcă să deschidă un sediu propriu pentru activităţile pe care le desfăşoară alături de voluntari, în prezent activitatea derulându-se la Palatul Culturii sau mai multe centre comerciale din Ploieşti.
