F. T.

În perioada 1 ianurie – 30 iunie a.c., la Tribunalul Prahova au fost înregistrate 77 petiţii, cele mai multe dintre ele (75) fiind adresate de către persoane fizice, iar restul au aparținut unor persoane juridice.
Cererile, înaintate prin intermediul Biroului de Informații și Relații Publice (BIRP) al instanței, au fost soluționate de către expertul asistent al compartimentului, în special de către judecătorul titular al acestuia. Toate au fost rezolvate în timpul prevăzut de lege, respectiv maximum cinci zile atunci când acestea vizau alte organe competente și, respectiv, 30 de zile pentru transmiterea, către solicitant, a răspunsului.
O parte a petițiilor trimise în primul semestru al acestui an pe adresa Tribunalului prahovean au vizat nemulțumiri privind modul de soluționare a dosarelor sau hotărârile pronunțate de această instanță (16 în total). De asemenea, pentru unii dintre justițiabili, motivul adresării la Biroul de Informații Publice al instanței l-a constituit urgentarea redactării hotărârilor judecătorești sau redactarea acestora în termenul stabilit de lege, precum și nereguli în ceea ce privește procedura de citare ori de comunicare a actelor oficiale.
Într-o măsură destul de mică (numai șase petiții din totalul celor 77), reclamanții s-au plâns la adresa unor magistrați, de procurorii care i-au trimis în judecată sau față de grefieri. Totodată, a fost depusă și o solicitare de audienţă la preşedintele Tribunalului Prahova.
Cele mai multe petiții (50) au fost adresate pe support de hârtie, 25, prin e-mail, iar prin fax – două.