Prima extragere pentru Loteria bonurilor fiscale, cu premii totale de un milion de lei, a avut loc ieri, la studioul TV al Loteriei Române. Operaţiunea s-a desfăşurat în prezenţa unei comisii de tragere formată din câte un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi C.N. Loteria Română SA, iar bilele şi urnele au fost verificate în prezenţa comisiei înainte de extragere. La prima extragere pentru Loteria bonurilor fiscale organizată de către Ministerul Finanţelor şi ANAF la studioul TV al Loteriei Române valoarea bonurilor fiscale câştigătoare a fost de 6 lei, fiind stabilită printr-o extragere în trei etape: o bilă pentru luna emiterii bonului – cifra 2, reprezentând luna februarie; o bilă pentru ziua emiterii bonului – 7; ultima etapă, cu trei bile reprezentând valoarea bonului – cifrele 0, 0, 6.
Astfel, persoanele care deţin unul sau mai multe bonuri fiscale emise la 7 februarie, cu valori între 6,00 lei şi 6,99 lei, se pot prezenta în următoarele 30 de zile la unităţile ANAF, cu bonurile în original şi o copie a actului de identitate, premiile urmând să fie acordate în maximum trei luni. Toate persoanele care au bonuri fiscale păstrate trebuie să verifice dacă vreunul are înscrise data şi valoarea câştigătoare, iar în caz afirmativ să-l păstreze pentru a-l depune la ANAF ca să revendice premiul. Pentru extragere au fost luate în considerare bonurile fiscale emise în perioada 2 februarie-28 martie 2015, cu valoarea totală a unui bon între 1 leu şi 999 lei inclusiv, cuprinzând taxa pe valoarea adăugată. Sunt valabile bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masă, precum şi cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplătitoare de TVA. Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al ANAF şi al Loteriei Române, pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Premiile pot fi revendicate începând cu prima zi după extragere, până la data de 13 mai inclusiv, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător emis în perioada 2 februarie – 28 martie, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul. Formularul cererii poate fi obţinut gratuit de la administraţia fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul www.mfinante.ro.
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine). La solicitarea titularului bonului fiscal, unitatea teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală unde a fost depus originalul bonului fiscal câştigător eliberează o copie care poartă menţiunea ”conform cu originalul”. Plata câştigurilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după verificarea autenticităţii bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor, de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În cazul în care nu există câştigători, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare. Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, de Sărbători.