Cristina D.

Potrivit unei informări de presă, Ministerul Sănătății intenționează dezvoltarea, la nivel naţional, a proiectului ,,Prevenirea deficienţelor de auz prin screening neonatal’’ care vizează depistarea precoce a deficiențelor de auz la nou născuţi la nivel naţional. În prezent, testarea pentru depistarea surdității la nou născuți se desfășoară în cadrul unui număr de 17 maternități din țară – inclusiv la Spitalul de Obstetrică Ginecologie din Ploieşti – care dispun de condițiile necesare acestor investigaţii. Începând cu 2015, procedurile de testare se vor realiza în toate maternitățile. Copiii care nu vor trece aceste teste vor fi îndrumați către unitățile sanitare de specialitate pentru continuarea investigațiilor audiologice. Pentru anul viitor, Ministerul Sănătății şi-a propus testarea a 200.000 de copii. Tratamentul pentru deficiența de auz este asigurat gratuit în cadrul programelor gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. “Pentru dezvoltarea copilului este deosebit de important ca surditatea să fie depistată cât mai devreme pentru a asigura în timp util tratamentul adecvat. Screeningul auzului la nou născuți este singura metodă prin care se poate depista activ hipoacuzia chiar din prima lună de viață. Din această cauză am hotărât ca, începând cu anul 2015, să asigurăm procedurile de screening în toate maternitățile și pentru toți copiii nou născuți. Instruirea personalului medical, dar și dotarea tuturor celor 150 maternități de pe teritoriul României cu aparatura de screening auditiv la nou-născut se vor face din fonduri europene. În acest sens am demarat deja un proiect european”, a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății.