C.D.

Ca urmare a temperaturilor înregistrate în ultimele trei nopţi, în intervalul orar 18.00 – 06.00, şi a celor anunţate pentru următoarele zile, sezonul de încălzire 2014-2015 s-a încheiat în mod oficial ieri, luni 27 aprilie, informează Dalkia Termo Prahova, operatorul de furnizare de agent termic din Ploieşti.
,,Echipele Dalkia au luat toate măsurile tehnice necesare trecerii la schema de vară. În următoarea perioadă, se va definitiva programul de lucrări de vară ce va fi derulat în intervalul mai – octombrie 2015, care va cuprinde lucrările necesare echipamentelor de producţie, transport şi distribuţie în vederea creşterii randamentului global şi a eficienţei energetice a sistemului centralizat din Municipiul Ploieşti’’, se arată într-un comunicat de presă al Dalkia.
Reamintim că, în conformitate cu legislaţia în vigoare – HG 425/1994, încetarea sezonului de încălzire se poate realiza numai dacă, timp de trei zile consecutiv, media temperaturilor în intervalul orar 18.00 – 6.00 depăşeşte 10 grade Celsius.
Potrivit reprezentanţilor Dalkia, 1% dintre asociaţiile de proprietari din Ploieşti au solicitat sistarea furnizării de energie termică înainte de încheierea oficială a sezonului de încălzire, respectiv 16 din totalul de 1.600 de asociaţii.