Agenţiile de turism vor fi obligate să asigure integral turiştii în cazul falimentului, după ce statul a interzis, începând de luni, asigurările în franşiză, prin care agenţiile, dacă intrau în insolvenţă, erau obligate să suporte doar o mică parte din pierderile suferite de turişti.
Luni a apărut în Monitorul Oficial un Ordin al ministrului delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, privind asigurarea turistului în cazul insolvabilităţii sau falimentului unei agenţii de turism. Actul normativ, care vizează creşterea siguranţei turistului, a rezultat în urma analizelor din ultimele luni ale unui grup de lucru format din reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), ai Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi ai Uniunii Naţionale a Asigurătorilor şi Reasigurătorilor din România. „În urma concluziilor discuţiilor şi în baza monitorizărilor ANT, am decis că se impune eliminarea posibilităţii încheierii contractelor de franşiză între agenţii şi societăţile de asigurări şi introducerea ca obligatorie a plăţii integrale şi anticipate a primei de asigurare”, a declarat Răzvan Filipescu, preşedintele ANT. El a explicat că până acum exista posibilitatea încheierii de către agenţii cu firma de asigurări a unui contract de franşiză care, în unele cazuri, atingea 80% din suma asigurată. Astfel, la o agenţie detailistă, în caz de faliment, aceasta plătea 20% din preţul vacanţei, iar restul de 80% cădea în sarcina turistului. Filipescu afirmă că, din calculele ANT, în jur de 500 de agenţii de turism româneşti au contracte de franşiză. „În unele cazuri, când cumpăra vacanţa, turistului nu i se aducea la cunoştinţă existenţa franşizei şi, implicit, a riscului la care era supus”, a mai spus şeful ANT. Prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, a spus că franşiza era „o glumă proastă”, pentru că turistul nu mai recupera aproape nimic din bani în cazul falimentului agenţiei. Filipescu a mai spus că o altă problemă era că unele agenţii plăteau doar prima rată a poliţei de asigurare şi nu le mai achitau pe celelalte, ceea ce ducea la anularea asigurării. Actul normativ publicat luni obligă agenţiile să achite integral şi în avans poliţa de asigurare. „Unii plăteau rata pe trimestrul I, nu mai plăteau ratele pe trimestrele II şi III şi intrau în faliment în trimestrul III, pierzându-şi astfel asigurarea”, a afirmat Burcea. Astfel, în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului, agenţiile de turism sunt obligate să transmită ANT copia „poliţei de asigurare pentru rambursarea cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turist în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei”. Preşedintele ANT afirmă că, în următoarele 60 de zile, statul va avea situaţia clară a agenţiilor de turism care operează în România. „Mai aducem o noutate, şi anume impunerea prin ordin ca asigurarea de insolvabilitate a agenţiei de turism turoperatoare să acopere şi turistul care a contractat vacanţa vândută de turoperator printr-o agenţie detailistă. Considerăm că beneficiarul poliţei este turistul care, până acum, dacă achiziţiona vacanţa de la detailist, iar turoperatorul de unde detailistul luase pachetul intra în faliment, turistul nu era despăgubit”, a explicat Filipescu. Alin Burcea afirmă că măsura va întări siguranţa turistului, dar şi a agenţiei detailiste, şi a dat ca exemplu falimentul agenţiei Premium Hollidays, care a făcut peste 150 de victime printre agenţiile detailiste. Burcea spune că dintre cele aproximativ 2.500 de agenţii de turism din România, lucrează efectiv circa 1.500. Din verificările ANAT, aproximativ 200 dintre acestea funcţionează cu asigurările expirate. „Noile măsuri vor duce la reducerea numărului de agenţii la aproximativ 1.500, dar vor creşte siguranţa turistului”, a spus Burcea.