Victor Ponta, presedintele PSD, a declarat ieri ca Traian Basescu si Elena Udrea vor pleca de la putere in acelasi mod in care au facut-o sotii Ceausescu, adica in elicopter.
“Am citit astazi (n.n. – astazi) undeva ca eu nu vreau sa isi dea demisia Basescu, ci vreau sa se faca referendum. Precizez inca o data, ceea ce am spus in emisiunea televizata (…): eu as vrea sa isi dea demisia domnul Basescu, maine. Dar nu negociem noi nimic pe demisia lui Basescu. Ca pe Basescu nu l-am ales nici eu, nici domnul Antonescu. Nu pot sa negociezi asa ceva. Daca vrea sa isi dea demisia, il incurajam si il aplaudam in acest sens si cred ca ar fi foarte bine pentru Romania. Dar n-o sa-si dea demisia domnul Basescu”, a declarat Ponta, dupa sedinta USL. El a declarat ca Traian Basescu si Elena Udrea vor pleca de la putere in acelasi mod in care au facut-o sotii Ceausescu, adica in elicopter. “Poate o sa vi se para prea colorata expresia, dar eu cred ca, la un moment dat, o sa retraim – sigur, la figurat – momentul cu elicopterul, cand doamna Udrea si cu domnul Basescu se vor urca in elicopter. Altfel nu vor pleca de acolo”, a mai spus liderul USL.
Presedintele PSD Victor Ponta a declarat, sambata seara, ca daca Traian Basescu vrea sa renunte la doi ani din mandatul de sef al statului, ar trebui sa faca un referendum si sa-i intrebe pe romani daca sunt de acord, pentru ca “nu sunt anii lui”. Intrebat ce parere are despre solutia lui Basescu, potrivit caruia ar putea sa renunte la doi ani de mandat daca se ajunge la un consens pe modificarea Constitutiei, Victor Ponta a sustinut ca romanii ar trebui sa ia o astfel de decizie. “Nu sunt anii lui, vorbim despre o functie importanta, de functia numarul 1 in stat, de un mandat pe care l-ai primit de la oameni. Eventual domnul Basescu ar trebui sa se intoarca printr-un referendum catre oameni. Sa-i intrebe…”
Cu toate acestea, el a sustinut ca nu-l opreste nimeni pe Basescu sa demisioneze din functia de presedinte. “Dar daca vrea sa demisioneze, sa demisioneze…”, a completat Ponta, accentuand faptul ca nu va exista
“niciun fel de negociere” in acest sens intre presedinte si PSD.