EDITORIAL PRAHOVA

Pentru omor inainte, prezentati arm’ !

Florin TANASESCU
“In cei cinci ani de mandat, au existat si momente in care am fost nevoiti sa ne repatriem eroii ranitii sau, mai grav, trecuti in nefinta. De aceea am fost si voi fi mereu solidar cu suferinta familiilor acestora, parinti, frati, surori, soti sau copii". Asa grait-a presedintele la aniversarea a 150 de ani de la infiintarea Statului Major Central al Armatei, de parca ar fi dat un anunt de comemorari la gazeta, adaugand ca “acesta este pretul libertatii noastre".
Nu, serios ? Ce, fara NATO eram caini inlantuiti ? Si de unde ideea ca “in 2 aprilie 2004, ne-am bucurat ca Romania a devenit membra NATO ?" Dupa cunostintele noastre, romanul se veseleste la un pahar de sprit, la o iesire in strada dupa o victorie la fotbal, la o cununie, sau la un botez, iar in niciun caz dupa ce este trimis pe teatrul luptelor. Ca teatru e, nu mentinerea pacii, nu abolirea sclavagismului, nu inabusirea din fasa a comunismului.
Si-apoi, din reflex conditionat – sa dea bine pe sticla, sa-i creasca ratingul in sondaje - a mai declarat ca uneori lacrimeaza cand vede tricolorul ori cand se canta imnul, sau nu mai vede decat un cosciug, si nu “trupul celui care stii ca este o bucatica din tara ta". Tara e una, feuda e alta, dar ce conteaza ? Alesul ii plange - tot uneori - la pachet, pe toti. Angros, si numai la televizor. Iar daca nu ne insala memoria, cand unul dintre eroi era repatriat, presedintele dantuia pe la o nunta. Iar cu o alta astfel de ocazie nefericita era la un botez, ca deh, respecta ciclicitatea nastere, nunta, moarte, in ordinea fireasca. Nefiresc ar fi - Doamne fereste ! - sa se roage la manastirea de la Cotroceni "Doamne ajuta sa mai cada vreunul prin Afganistan acum, in campanie !“, desi nu ne mai mira nimic. Aici este rost de facut o escala, pentru o baie de cortegiu, de a pune mana pe vecin si a-i canta vesnica pomenire, ca numai pe-acolo n-a fost zilele astea in pelerinaj. Pentru unii ca el nu conteaza nici nume, nici prenume, ci lacrima ca decor de castigat un procent. Un mort = o lacrima convertibila intr-un vot, doi morti = doua lacrimi schimbabile, la cursul zilei, in doua, trei, sau... niciun vot.
Nu, la 2 aprilie 2004, nu ne-am bucurat ca Romania a devenit membra NATO, nici macar nu ne-am intristat, ast lucru ne-a lasat reci. Iar intr-un alt aprilie, la cinci ani distanta (24.04.2009), a mai venit unul – Jaap de Hoop, secretar general al NATO - sa ne mai ceara tributul pentru inca o transa de 150 de militari care sa plece in Afganistan. Unii cu bilet de dus-intors, alti, numai de “dus"…
Cum ordinul nu se discuta, ci se executa - “Am inteles !", a spus presedintele - si se pare ca asta a fost pretul dezlegarii de peste Ocean la o ravna de un al doilea mandat .
Intrebari la care nu vom primi niciodata un raspuns: Tricolorul e bun numai sa infasoare cosciuge ? De ce ne‑am facut noi frati de cruce cu NATO, sa avem carne de tun prin Afganistan ?
Sigur, exista ratiuni dincolo de sentimente: debarasarea de armamentul din stoc, interese geopolitice pe care noi, ca simpli muritori, nu avem cum sa le intelegem - si nici ca le vom pricepe vreodata - acestea fiind apanajul geostrategilor, analistilor si al multor alora care ne mananca coliva inainte de vreme.
Asadar, Traian Basescu a participat, recent, la ceremonia implinirii a 150 de ani de la infiintarea Statului Major General al Armatei. Si-a exprimat condoleantele rudelor disparutilor in razboiul altora. Cat de curand, inca o transa de soldati va fi livrata pe campurile de lupta.
Pentru omor inainte, prezentati arm’ !