Deputatul PNL, Andreea Paul, a declarat că astăzi, la ora 13.00, comisiile reunite, Economică şi Buget-finanţe, sunt convocate la Parlament pentru audierea conducerii ASF. La aceeaşi oră sunt convocate şi comisiile de specialitate din Senat, după cum a declarat preşedinţele comisiei de Buget din Senat. Motivarea convocării este audierea preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu. Surse din mediul politic spun că este vorba despre demararea procedurii de demitere a conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Este a treia audiere la care este chemat şeful ASF în ultimele trei săptămâni. Parlamentarii spun că motivul este destul de clar – demararea procedurilor de demitere a consiliului ASF, deşi negru pe alb se va vedea doar după audieri, când va fi întocmit raportul. Chiar dacă iniţial s-a vorbit doar despre demiterea lui Mişu Negriţoiu, există voci care spun că demisia se va aplica pentru întregul consiliu de supraveghere, chiar dacă unii dintre membrii actuali ai Consiliului ASF pot rămâne în continuare în instituţie pe durata interimatului. Surse din PNL şi din PSD au declarat că noul consiliu al ASF va fi numit de viitorul Parlament. Procedura legală de demitere începe practic din 31 octombrie, adică de astăzi, când toate cele patru comisii de specialitate din cele două Camere au fost convocate pentru audierea conducerii ASF. În funcţie de cvorum şi de deciziile luate la audieri, comisiile reunite vor realiza un raport care va fi înaintat birourilor permanente, care s-ar putea reuni mâine, urmând ca acestea să decidă pe baza raportului când va fi convocat plenul Parlamentului pentru a se vota demiterea consiliului ASF. „Dacă există voinţă politică, iar în acest caz se pare că există, demiterea se poate reliza chiar într-o săptămână”, au declarat sursele citate. Ele spun că bătălia pentru asigurarea interimatului pentru până după alegeri este dusă cu mari şanse de reuşită de actualul vicepreşedinte responsabil cu piaţa de capital, Mircea Ursache. De asemenea, varianta dezemembrării ASF în două entităţi: autoritate de supraveghere pentru piaţa de capital şi autoritate de supraveghere pentru asigurări şi pensii este din nou luată în calcul. „Textele legislative nu ar fi o problemă, dar cel mai probabil această decizie va fi luată de viitorul Parlament, după alegerile din 11 decembrie”, au declarat sursele citate.

Spre deosebire de cazul demiterilor premergătoare expirării mandatelor de la Eximbank (Ionuţ Costea) şi de încercarea de demitere a preşedintelui CEC, Radu Graţian Gheţea, în cazul ASF, problema financiară nu mai există, deoarece un nou Contract Colectiv de Muncă, votat în regim de urgenţă pe 26 octombrie la ASF, prevede ca salariile compensatorii (opt la număr) în caz de demitere să nu mai fie acordate. Contractul Colectiv de Muncă a fost încheiat pentru perioada 2016 – 2017 şi devine efectiv în momentul înregistrării acestuia la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti. Fără această modificare a contractului de muncă, statul ar fi bun de plată de circa 700.000 de euro, dacă s-ar decide demiterea celor 7 membri ai Consiliului ASF.

Articolul poate fi citit si in editia tiparita