Florin Stan este noul preşedinte al Partidului M10, ca urmare a demisiei din funcţie a Ioanei Constantin, după mai puţin de trei luni de mandat. Biroul Politic Naţional al M10 a decis noul preşedinte, prin vot în unanimitate, conform statutului partidului, noul preşedinte, acesta fiind desemnat dintre vicepreşedinţii aleşi în Adunarea Generală a M10 din iunie 2016. ”Mesajul meu pentru colegii mei este să demonstreze în continuare că M10 are anticorpi şi că nu va face niciodată compromisuri de dragul unei persoane sau unor persoane şi nu va pune niciodată interesele personale ale unora deasupra intereselor organizaţiei. Pentru că M10 face altfel de politică şi aşa trebuie să rămână. Prea multe iniţiative politice noi au fost prăbuşite de chiar cei care le-au fondat. Prea multe iniţiative politice noi au fost puse în genunchi din cauza orgoliilor mărunte ale oamenilor mici”, a spus Ioana Constantin în momentul anunţului demisiei. Ea a fost aleasă preşedinte M10 la sfârşitul lunii iunie. ”Obiectivul nostru este ca M10 să intre în Parlament. Am demarat campania de strângere de semnături şi îi chemăm alături de noi pe toţi cei care cred că e vremea unui nou proiect politic cu oameni curaţi, integri, competenţi”, a declarat și Florin Stan. Acesta este în M10 încă din perioada Asociaţiei M10, a ocupat ulterior poziţiile de preşedinte interimar al judeţului Ilfov, secretar regional pe zona de Sud a ţării, iar la alegerile interne a fost ales vicepreşedinte al partidului.Totodată, Ovidiu Simion este noul secretar general, după demisia lui Eduard Wagner.