Ghidul dedicat investitorilor străini – „The Foreign Investor’s Guide 2016” – a fost prezentat în ultima şedinţă de Guvern şi urmează să fie lansat public de InvestRomania, echipa din cadrul Ministerului Economiei care l-a realizat. Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, „ghidul este conceput cu scopul de a cuprinde, într-un singur loc, toate informaţiile necesare în acest sens, adresându-se atât investitorilor existenţi, cât şi celor potenţiali, care pot transforma avantajele competitive ale României în pârghii de creştere”. „Ghidul Investitorului Străin, componentă importantă a strategiei Guvernului de promovare a României ca destinaţie pentru investiţii străine, dar şi de debirocratizare şi transparentizare a relaţiei cu mediul de afaceri, este accesibil pe www.investromania.gov.ro oricărei persoane străine interesate să pornească o afacere în România”, precizează comunicatul. Manuel Costescu, secretar de stat, a afirmat că „documentul îi va ajuta pe investitorii străini să descopere avantajele competitive ale României şi să le transforme în pârghii de creştere”. „Ştim că povestea fiecărui investitor este diferită, iar noi ne angajăm să contribuim cu tot ce ne stă în putinţă astfel încât să participăm la creionarea unor noi poveşti de succes”, a spus Costescu, citat în comunicat.
Ghidul investitorului străin este redactat integral în limba engleză, fiind structurat pe şapte capitole: Climatul Investiţional, Economie, Ecosistemul de Business, Modalităţi de Finanţare, Legislaţia muncii, Fiscalitate şi Traiul în România, menţionează comunicatul de presă. Echipa InvestRomania din cadrul Ministerului Economiei are în lucru şi va finaliza, în lunile următoare, „o platformă integrată, la nivelul căreia să existe oportunitatea de a conecta investitorii străini cu furnizorii locali”, precizează sursa citată. „În acest fel se va oferi sprijin companiilor locale din industrii-cheie (auto, IT&C, bio-economie, aeronautică, agricultură, industrii creative etc.) care urmăresc să se integreze în lanţul de valoare al companiilor străine”, se mai arată în comunicat.