Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că social-democraţii iau în calcul să depună un proiect de lege a salarizării bugetarilor, după ce s-a întâlnit cu reprezentanţii mai multor sidicate care s-ar fi arătat nemulţumiţi de noul ministru al Muncii, Dragoş Pîslaru.
„Există şanse să putem depune chiar în sesiunea din toamnă acest proiect de lege. Putem să lucrăm în această perioadă, nu neapărat în Parlament, la acest proiect de lege, mai multe forţe politice responsabile împreună cu partenerii sindicali, neplecând de la zero, pentru că, totuşi, există un proiect de lege pe care îl elaborase
Guvernul dinainte, care sigur poate fi rediscutat”, a afirmat Dragnea. El a ţinut să menţioneze că a avut o întâlnire cu reprezentanţii mai multor sindicate care s-au arătat nemulţumiţi de legea salarizării, după discuţiile cu ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru. „Au spus că nu au înţeles nimic.Sunt nemulţumiţi pentru faptul că proiectul de lege privind salarizarea bugetarilor încă nu se naşte. Nu mai au încredere că Guvernul va face aşa ceva. Ne-au rugat să ne gândim, în mod serios, la varianta prin care Parlamentul, cu iniţiativă parlamentară, să lucreze împreună cu ei la acest proiect de lege. Le-am spus că o să le răspundem săptămâna viitoare”, a mai spus preşedintele PSD. Liderul social-democrat a mai spus că săptămâna viitoare va avea loc o discuţie atât în partid, cât şi cu ALDE şi UNPR, în ceea ce priveşte proiectul legii salarizării. „S-ar putea ca Parlamentul să fie singura cale prin care putem reaşeza sistemul bugetar după nişte valori şi criterii corecte”, a conchis Dragnea.