V. S.

“Mă bazez foarte mult pe confirmările primite din partea cetățenilor că statutul de independent și candidat la Primăria Ploiești reprezintă decizia corectă. Sunt absolut determinat să îmi asum această responsabilitate și să merg mai departe pe acest drum”, afirmă senatorul Daniel Savu, candidat independent la Primăria Ploiești, care, în această perioadă, continuă întâlnirile cu ploieștenii pentru a strânge personal semnăturile necesare depunerii candidaturii.
Sâmbătă, Daniel Savu s-a aflat în cartierul Mihai Bravu, unde ploieștenii au arătat din nou că este extrem de importantă comunicarea directă a autorităților locale, a viitorului primar, cu locuitorii orașului, inclusiv prin intermediul audiențelor. În această privință, senatorul Savu a evidenţiat că este nevoie de un nou sistem de comunicare cu cetățenii, pe lângă audiențele acordate săptămânal de primar și viceprimari, impunându-se și urmărirea modului în care se răspunde solicitărilor venite din partea ploieștenilor, dar și a timpului de răspuns la aceste solicitări. “Mă gândesc chiar la necesitatea unui sistem de evidență online a cererilor de audiențe, implicit la monitorizarea timpului de răspuns. Evaluarea anuală a personalului cu funcții de conducere ar trebui să conțină obligatoriu și un criteriu referitor la optimizarea răspunsurilor către cetățeni, fapt care poate contribui la îmbunătățirea comunicării între administrația locală și ploieșteni”, a spus candidatul independent Daniel Savu.