Guvernul a prelungit cu trei luni, respectiv până la 30 iunie 2016, termenul până la care contribuabilii pot plăti impozitul/taxa pe clădiri, pe teren şi pe mijloacele de transport şi pot beneficia astfel de bonificaţia de 10% stabilită de către consiliile locale pentru plata integrală a acestor obligaţii. În acest sens, Executivul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal. Potrivit actului normativ, pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren, respectiv impozitului/taxei asupra mijloacelor de transport se prelungeşte de la 31 martie 2016 la 30 iunie 2016. Ordonanţa mai prevede prelungirea cu două luni, de la 31 martie 2016 la 31 mai 2016, a termenului până la care persoanele fizice şi juridice care deţin mijloace de transport radiate din circulaţie până la 31 decembrie 2015 au obligaţia să depună o declaraţie în acest sens, însoţită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităţilor locale.

Modificări şi în cazul prevederilor legate de clădirile cu destinaţie mixtă

O altă modificare vizează prelungirea cu două luni, de la 31 martie 2016 la 31 mai 2016, a termenului până la care persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu destinaţie mixtă sau nerezidenţială pot depune declaraţia privind destinaţia clădirii. Tot cu două luni, până la 31 mai 2016, se prelungeşte şi termenul până la care persoanele juridice pot depune declaraţia privind clădirile pe care le deţineau în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora.De menţionat că impozitul pentru clădirile cu destinație mixtă, respectiv cele folosite atât ca locuinţe, cât şi ca sedii sociale, va fi similar celui aplicat locuințelor, dacă suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu sunt delimitate prin contract, iar cheltuielile cu utilitățile nu sunt deduse de firmă sau PFA, ci sunt suportate de proprietarul persoană fizică. Noile dispoziţii fac parte dintr-un act normativ publicat recent şi care modifică normele pentru aplicarea noului Cod Fiscal. Hotărârea a apărut luni în Monitorul Oficial, şi a intrat în vigoare la momentul publicării. Actul normativ citat aduce clarificări mai multor zone ale fiscalităţii, inclusiv în cazul impozitelor şi taxelor locale. Astfel, au fost aduse modificări şi în cazul prevederilor referitoare la depunerea declarațiilor de impunere, pentru stabilirea impozitului pe clădiri, de către persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu destinație mixtă (folosite atât ca locuinţă, cât şi ca sediu social), în care suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi delimitate. Concret, în această situaţie, proprietarii persoane fizice vor plăti un impozit rezidenţial (ca pentru locuinţă), şi nu unul majorat, chiar dacă desfăşoară activitate economică la sediu, dar cu condiţia să nu îşi deducă cheltuielile cu utilităţile. „În aplicarea prevederilor art. 459 alin. (3) din Codul Fiscal, pentru calcularea impozitului pe clădirile cu destinație mixtă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, unde este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfășoară activitatea economică, iar suprafețele folosite în scop rezidențial și nerezidențial nu sunt evidențiate distinct, impozitul se calculează conform art. 458 din Codul Fiscal (ca pentru clădiri nerezidenţiale – n.n.) dacă există cheltuieli cu utilitățile înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică. În cazul în care nu există cheltuieli cu utilitățile înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică, impozitul se calculează conform prevederilor art. 457 din Codul Fiscal (ca pentru clădiri rezidenţiale – n.n)”, se arată în actul normativ menţionat.