Şedinţa solemnă a Parlamentului organizată luni după-amiază dedicată împlinirii a 26 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 a durat 35 de minute, timp în care deputaţii şi senatorii de la fiecare grup parlamentar au ţinut discursuri din care nu au lipsit referirile la tranziţie, securitate sau dosarele rămase restante. Deputatul Bogdan Niculescu-Duvăz a afirmat că, după Revoluţie, societăţii i-au luat foarte mulţi ani să depăşească perioada tranziţiei, iar lucrurile nu au mers tot timpul aşa cum şi-ar fi dorit cetăţenii, însă direcţia a fost bună.
Deputatul Marton Arpad a declarat că după 22 decembrie 1989 „securitatea a fost desfiinţată”, dar s-a reînfiinţat sub numele SRI, după evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş. Alina Gorghiu a declarat că dosarul asupra evenimentelor din 1989 nu poate fi închis, iar statul are datoria de a afla adevărul, indiferent cât timp a trecut de la Revoluţie. La rândul său, senatorul Varujan Vosganian a declarat că atunci când se vorbeşte despre morţii de la revoluţie, se vorbeşte „în abstract”, adăugând că elevii generaţiei actuale „poate ar fi altfel educaţi şi călăuziţi în viaţă”, dacă ar cunoaşte poveştile unor tineri morţi în 1989.
Şedinţa solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului a durat 35 de minute, fiecare grup parlamentar având la dispoziţie câteva minute pentru a susţine un discurs. Partidele au invitat aproximativ 20 de revoluţionari să participe, de la balcoanele sălii de plen, la această şedinţă. Faţă de alţi ani, aceştia nu au provocat incidente. În trecut, aceste şedinţe solemne erau marcate de scandaluri, unii dintre revoluţionari scandând împotriva politicienilor şi a Guvernului.